decembrie 5, 2025

Șimleul promovează mersul pe bicicletă

imagine-articol0_44768

Elevii Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei, alături de profesorii lor, au promovat săptămâna trecută în orașul Șimleu Silvaniei mersul pe bicicletă, în cadrul campaniei „Probike”. La eveniment a fost prezent și primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, care ne-a vorbit despre acțiunea copiilor. „Trebuie promovat mersul pe bibicletă ca o alternativă la deplasarea în mijloace de transport motorizate. În primul rând, mersul pe bibicletă are diverse și multiple beneficii atât pentru organism, cât și pentru mediul înconjurător. Cu cât mai mulți dintre noi vom circula cu bicicletele, cu atât poluarea va fi mai redusă, ceea ce este benefic pentru toți cetățenii”, ne-a declarat Septimiu Țurcaș. 

Zalăul poate lua exemplu

Zalăul, deși are piste pentru biciclete, nu sunt de mare utilitate și nici foarte practicate de bicicliști. Până să ajungi la pistă trebuie să te aventurezi pe trotuar sau pe carosabil printre șoferii care se cred “regii asfaltului”. stop_coloana Partea cea mai greu digerabilă de către bicicliști este că deși avem pistă de biciclete, de la Perla până la Troiță și de la Zahana până la Scala, spațiile destinate bicicletelor sunt luate de pietoni drept „desene pe asfalt” și atât. Prea puțini respectă dreptul bicicliștilor de a avea prioritate pe aceste piste special amenajate. Aceeași situație se regăsește și în Parcul Municipal, unde a fost amenajată odată cu modernizarea parcului o pistă pentru bicicliști.