Iconostasul bisericii din Cutis, opera a pictorului Octavian Smigelschi

Profesor economist Liviu Sabau, nascut la data de 5 februarie 1953 ’n satul Cutis, comuna Almas. A urmat Liceul Real din Huedin, ’nvatam`ntul superior absolvit la Facultatea de Istorie si Filozofie UBB Cluj-Napoca, sectia Folozofie. A doua facultate absolvita este cea de Stiinte Economice de la Cluj. Prof. ec. Liviu Sabau este autorul a doua carti: "Monografia satului Cutis ’n documente" si "Parohia Greco-Catolica Cutis ’n documente". Ultima creatie documentara este albumul "Iconostasul bisericii din Cutis, opera a pictorului Octavian Smigelschi". Liviu Sabau a fost cadru didactic timp de peste patru decenii la liceele din Sarmasag, Zalau – Liceul de chimie, Liceul Mate-Fizica (actualul Colegiu Silvania) si Liceul Mihai Viteazul.

rn

I. Iconostasul
Simbolica biblica si crestina

rn

Iconostasul (de la „ikion” = icoana si „stasis” = asezare) este peretele de lemn sau de zid ce desparte altarul de corabie, spre a deosebi locul celor mai sfinte. S-a dezvoltat din grilajul ce pana azi desparte altarul de naos in bisericile apusene, precum si din necesitatea ca, pe masura ce se inmulteau crestinii, intrau in biserica si multi din cei nepregatiti, carora nu le era permis sa priveasca lucrurile sfinte.
Iconostasul simbolizeaza catapeteasma Vechiului Testament si e o carte deschisa a istoriei mantuirii, cu chipurile Vechiului si Noului Testament. Mai inchipuie cerul si pe Dumnezeu intre Sfintii Sai, cu indemnul de a le urma acestora (1).
Cele trei usi ale Iconostasului simbolizeaza „Sfanta Treime”.
Iconostasul are in mijloc Sfintele Usi imparatesti, iar la sud si la nord, alte doua usi numite „diaconesti”. Daca usile laterale sunt destinate diaconilor si slujitorilor de rand, Usile imparatesti sunt destinate sa treaca prin ele insusi Hristos, imparatul slavei, mai ales in timpul Sfintei Liturghii, prin preotii si arhiereii slujitori, care tin in mainile lor Sfanta Evanghelie si Preacuratele Taine, adica Trupul si Sangele Domnului. De aceea se cheama „Sfintele Usi” sau „Usile imparatesti” pentru ca prin ele trece nevazut si vazut prin Sfintele Taine, Hristos. Se mai cheama asa si pentru faptul ca in vremea Bizantului, imparatii crestini ortodocsi intrau in Altar prin Sfintele Usi si se impartaseau inaintea Sfintei Mese.
Sfintele Usi, fiind facute din doua parti, inchipuiesc Vechiul si Noul Testament. Sfintele Usi mai inchipuie si usile imparatesti ceresti, prin care numai cei curati si vrednici pot sa treaca (2).
Usile imparatesti, cand sunt inchise, inchipuie usile raiului inchise pentru omenire din cauza pacatului, precum si starea pacatoasa a lumii inaintea venirii Mantuitorului; iar cand sunt deschise, simbolizeaza deschiderea usilor cerului prin venirea si prin jertfa Mantuitorului. Astfel, la inceputul Vecerniei, ele sunt inchise spre a inchipui timpul Testamentului Vechi. Preotul citeste rugaciunile luminilor in fata usilor inchise simbolizand pe Mantuitorul, ca mijlocitorul promis lui Adam (Geneza 3, 15). Se deschid numai la intrarea mica, care inchipuie venirea Mantuitorului in lume, lucrarea, moartea si gloria Lui. Dupa intrarea preotului in altar iarasi se inchid si stau inchise pana la sfarsitul serviciului. Tot asa stau usile inchise si la „Utrenie”, insemnand ca raiul a fost inchis dupa izgonirea strabunilor nostri, pana la jertfa mantuitoare a Domnului Hristos. Usile se deschid numai la citirea Evangheliei de dimineata (duminica), spre a inchipui ca prin invierea Domnului si prin propovaduirea Cuvantului ni se deschide si noua calea spre invierea sufleteasca.
La Liturghie se deschid usile de patru ori inainte de inceperea Sfintei Liturghii, preotul deschide usile si citeste in fata credinciosilor rugaciunea „imparate ceresc” etc. Deschiderea aceasta inseamna ca prin jertfa Domnului, ce se indeplineste in Sfanta Liturghie, ni s-a deschis imparatia cereasca si se cere venirea Duhului Sfant pentru mantuirea credinciosilor. Se deschid la aratarea sfintelor daruri („cu frica lui Dumnezeu…”), insemnand ca jertfa Domnului s-a savarsit si fiecare vrednic este chemat la ospatul Domnului, la imparatia vesnica (3).
Usile diaconesti (usile ingeresti) se numesc usile laterale ale Iconostasului: cea de-a dreapta, pe care intra in altar persoanele sfintite; cea de-a stanga, adica spre miazanoapte, pe care ies persoanele sfintite si prin care intra si ies persoanele laice. Usa de stanga inseamna intunericul nestiintei; cand iese preotul liturghisitor prin aceasta usa, inchipuie venirea Mantuitorului in lumea pacatoasa, ca sa stearga acest intuneric. Se numesc ambele usi diaconesti fiindca au zugravite icoanele diaconilor (stefan) sau ale ingerilor care sunt inchipuiti prin diacon. Se numesc si usi ingeresti, avand adesea zugravite icoane de-ale ingerilor (3).
Iconostasul are patru randuri de icoane si anume:
– cele de jos, pe care le sarutam cu totii se numesc icoane imparatesti. Mantuitorul pe tron se afla in dreapta Sfintelor Usi, iar Maica Domnului cu Pruncul in brate, in partea stanga. Pe usile diaconesti se picteaza la dreapta Arhanghelul Gavriil, iar la stanga, Arhanghelul Mihail. in unele parti, pe aceste usi, se picteaza Sfintii Apostoli Petru si Pavel sau Sfintii Mari Mucenici Gheorghe si Dimitrie. Ultima icoana din dreapta celor imparatesti este intotdeauna icoana hramului fiecarei biserici, la care se mai adauga, de obicei, icoana Sfantului Ierarh Nicolae. in partea opusa, la nord, se picteaza de obicei Sfantul Ioan Botezatorul sau alt Sfant preferat de enoriasi;
– randul al doilea de icoane deasupra Sfintelor Usi si icoanelor imparatesti este destinat celor douasprezece praznice imparatesti, sase la dreapta, sase la stanga, iar la mijloc Sfanta Marama sau, mai ales, Cina cea de Taina;
– randul al treilea de icoane, deasupra celor destinate marilor praznice este rezervat celor doisprezece Apostoli, avand in mijloc pe Mantuitorul Judecator, cu Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, de ambele parti. Aceasta icoana se numeste „Deisis”, adica mijlocitoare sau rugatoare;
– ultimul rand de icoane, cel mai de sus, este destinat Sfintilor Prooroci mai importanti, in numar de doisprezece, avand in mijloc fie icoana Mantuitorului Hristos, fie pe Maica Domnului.
Catapeteasma, cum se mai numeste iconostasul, se incheie deasupra cu Sfanta Cruce, avand pe Domnul rastignit, prin care s-a desavarsit opera mantuirii.
Catapeteasma, numita si tampla, are rolul de a separa Altarul, care inchipuieste cerul, de naos, care inchipuieste pamantul, lumea; adica separa lumea vazuta de cea nevazuta, care se poate dobandi numai cu mari osteneli si cu viata sfanta, asemenea sfintilor de pe catapeteasma, stiind ca nimic intinat si necurat nu va intra intru imparatia lui Dumnezeu.
Apoi catapeteasma pastreaza cel mai bine sfintenia euharistica a jertfei Sfintei Liturghii, de ochii, de curiozitatea si indiferenta oamenilor. intotdeauna ochii si imaginatia iscodesc cele sfinte, slabesc evlavia si credinta. De aceea, marile taine, cum este jertfa euharistica a Sfintei Liturghii, trebuiesc traite interior, mistic, in inima, prin rugaciune si lacrimi, iar nu prin vedere, ca orice lucru de rand. Ca daca ingerii din cer stau cu cutremur in biserica la Sfanta Liturghie, cu atat mai mult se cade sa stam noi, pacatosii? (2)

rn

II. Octavian Smigelschi – pictorul Iconostasului din Sfanta Biserica
din localitatea Cutis, judetul Salaj

rn

Orice biserica trebuie sa fie pictata de pictori credinciosi, care cunosc bine iconografia, care au talent la pictura si duc o viata crestineasca adevarata. Icoanele si intreaga pictura se fac spre lauda lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui si spre intarirea credintei celor ce vin la biserica (2).
Cel mai important artist roman transilvanean de la sfarsitul secolului al XIX-lea – primul deceniu al secolului al XX-lea, cu contributii exceptionale in pictura religioasa si o opera laica pragmatic innoitoare, Octavian Smigelschi (1866-1912) a ramas, insa, un mare necunoscut pentru romani, in timp ce maghiarii il considera pictor national.
„El nu era roman de origine, era polonez, dar a devenit roman pentru ca a vrut, desi ar fi putut sa devina si maghiar. in Panteonul pictorilor maghiari se afla Smigelschi, la un loc de mare cinste. intr-un loc de mai putina cinste il gasim la noi, pentru ca a ramas, din pacate, un mare necunoscut, chiar daca a fost, cu adevarat, cel mai mare pictor pe care l-au avut romanii in epoca nationala”, sustine muzeograful de la Museiokon, Ana Dumitran (3).
Nascut intr-un sat de langa Sibiu, dintr-un tata polonez si o mama aromana, Smigelschi a murit la doar 46 de ani, Nicolae Iorga spunand in necrolog, despre el, ca: „N-avem noroc la oameni; rar se ivesc printre noi si cei mai multi se duc repede, ca si cum s-ar grabi sa plece dintr-o lume care in toate zilele si in toate felurile le da a intelege ca poate, si fara dansii, ca poate mai bine fara dansii… Noi, de aici, nu il cunoastem pe acest ardelean. Cei de dincolo il stiu insa… si stiu ca poate sa treaca un veac si un pictor ca dansul… nu se va naste”; si: „…Era muncitor, de o constiinta pioasa fata de neamul sau, inchis cu totul in gandul celor ce avea sa le faca, avand doar putinta de a vadi prin zambet marea-i iubire pentru ai lui”.
De altfel, despre opera lui Smigelschi se spune ca nici pana astazi, asemenea armonie in programul iconografic-iconologic, si nici conceptia stilistic-formala a picturii sale religioase, nu au mai fost atinse (3).
Recunoastem in activitatea de pictor religios spiritul deschis al lui Octavian Smigelschi, care a pictat atat iconostase si biserici greco-catolice, cat si evanghelice, luterane si ortodoxe, devenind consacrat in arta moderna romaneasca, prin pictarea Catedralei Ortodoxe Romanesti din Sibiu.
in acelasi spirit, Smigelschi este cel care leaga prin pictura sa Apusul de Orient, cautand izvoarele crestinismului din Italia, dar si din Vechiul Bizant, si apoi le imbraca in straiele populare romanesti, creand o armonioasa simbioza si un nou stil in pictura, stilul neobizantin.
Iconostasele si bisericile pictate de el din zonele Bistritei (Ilva Mare, Mihalt, Poiana Ilvei, Magura Ilvei, Romuli, Lunca Ilvei, sant), Albei (Sancel si Radesti), Sibiului si Fagarasului (Racovita, Dragusi, sura Mare si Sibiu), Banatului (Timisoara – Fabrica, Ciacova) si Clujului (Cutis) raman pana astazi marturii vii de echilibru si armonie, dainuire si harnicie.

III. Iconostasul pictat de Octavian Smigelschi din Sfanta Biserica
a satului Cutis, judetul Salaj

rn

Iconostasul pictat in Biserica Greco-Catolica din Cutis de catre Octavian Smigelschi se inscrie printre primele lui comenzi. Prezenta artistului la Cutis nu este deloc intamplatoare. Artistul era cel mai renumit in vremea aceea in Transilvania si era in relatie de prietenie cu episcopul Iuliu Hossu, care a avut un rol insemnat in faurirea Marii Uniri.
Se remarca la Cutis, ca si la Ilva Mare (primul iconostas pictat de artist), aplecarea artistului spre realizarea unui iconostas de mari dimensiuni, cu linii drepte, bogat decorat prin realizare de diferite motive picturale, avand trei registre:
I. Icoanele imparatesti;
II. Icoanele Apostolilor;
III. Icoanele Proorocilor.
in registrul superior, artistul picteaza citatul din Evanghelia lui Ioan: „Locuiti intru Mine, si Eu intru Voi”, iar in varful Iconostasului se inalta Crucea Mantuitorului.
Iconostasul de la Cutis a fost pictat de artist in perioada sa de tranzitie si de formare artistica in pictura bisericeasca. Se remarca si aici, la fel ca la Ilva Mare – Bistrita, sau sura Mare – Sibiu, o anumita aplecare spre pictura italiana si germana, insa se intalnesc cu elemente ale broderiei populare romanesti si tricolorul.
Artistul era in plina cautare pentru realizarea unei picturi nationale bisericesti, care o va realiza in monumentala Catedrala Mitropolitana din Sibiu.
De pe spatele Iconostasului aflam ca: „Acest Iconostas si zugravirea, Renovatul intern si ecstern s-a finit in Anul Domnului 1902. Sub pastorirea Ecs. Sale Dr. Victor Mihály de Apsa Mitropolit”.
Iconostasul de la Cutis impresioneaza si astazi prin maiestria picturii si monumentalitate, iar noi, cei de azi, care vom intra in biserica din Cutis si vom ingenunchea in fata icoanelor pictate de Octavian Smigelschi, sa spunem si o smerita rugaciune pentru inaintasii nostri, care s-au luptat pentru afirmarea identitatii nationale.

rn

Bibliografie:
1. Pr. Victor Aga, Simbolica biblica si crestina. Dictionar enciclopedic (cu istorie, traditii, legende, folclor), editia a II-a, Editura „invierea”, Arhiepiscopia Timisoarei, 2005, p. 168.
2. Arhimandrit Ioanichie Balan, Calauza ortodoxa in biserica (I), editia a III-a, Editura Manastirea Sihastria, 2010, p. 51.
3. Pr. Victor Aga, op. cit., p. 400.
4. Arhimandrit Ioanichie Balan, op. cit., pp. 49-50.
5. Mesagerul de Alba Iulia, 26 ianuarie 2018.
6. Dr. Alexandru Constantin Chituta, Dr. Corneliu Gaiu, „Iconostasul pictat de pictorul Octavian Smigelschi din localitatea Cutis, judetul Salaj”.

rn