Premierul Emil Boc i-a acuzat de ipocrizie pe parlamentarii opoziţiei care au inceput să vocifereze incă de la inceputul discursului său privind moţiunea de cenzură, afirmand că aceştia „se agaţă cu dinţii” de pensiile de lux eliminate de Guvern prin angajarea răspunderii.

Incă de la primele cuvinte rostite de la tribuna Parlamentului de şeful Guvernului, parlamentarii opoziţiei au inceput să vocifereze, să fluiere şi să strige „Hoţii”, incercand astfel să intrerupă discursul premierului.

Unii dintre parlamentarii opoziţiei i-au adresat premierului şi cuvinte ca „Handicapatule”, „Marş de aici”, „Să vă fie ruşine”.

Vociferările parlamentarilor au fost insoţite şi de fluierăturile celor aproximativ 300 de sindicalişti care asistă la şedinţa Parlamentului, care i-au strigat să demisioneze.

Pe acest fundal sonor, premierul i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei că protestează astfel deoarece işi pierd privilegiile şi pensiile „de lux”, eliminate prin proiectul de lege privind reglementarea pensiilor speciale, care mai poate fi atacat la Curtea Constituţională.

„Văd parlamentari din opoziţie care suferă pentru că şi-au pierdut pensiile de parlamentari. Asta este reacţia, huiduieli, vă agăţaţi pană in ultima clipă cu toate puterile, cu dinţii de pensiile de lux. Plangeţi pe umerii pensionarilor obişnuiţi, dar daţi dovadă de ipocrizie”, a spus Boc.

El a acuzat din nou fostul Guvern că a cheltuit banii pe „huzur şi pomeni”, iar reprezentanţii acestuia oferă acum lecţii de morală şi a susţinut că, in mandatul de premier al liberalului Călin Popescu Tăriceanu, PSD a şantajat PNL cu diverse privilegii pentru a-i menţine pe liberali la putere.

Boc i-a acuzat pe parlamentari şi de faptul că, in realitate, işi doresc ca Romania să intre in incapacitate de plată, pentru caştiguri electorale.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a intervenit de mai multe ori in timpul discursului premierului pentru a cere parlamentarilor să fie calmi, dar fără succes. Aceştia au protestat permanent, iar sindicaliştii i-au strigat premierului „Cheamă-l pe Băse să vedem dacă mai aveţi curaj să faceţi băi de mulţime”, „Jos clientela politică”, „Comunistule”.