La nici o zi după ce a lansat mult așteptata aplicație iHidro, Hidroelectrica a anunțat clienții că a suspendat-o. Practic, compania a ajuns la jumătate de milion de clienți pe zona de furnizare energie fără măcar o aplicație funcțională. Cum a fost posibil – explicăm în articol.
Clienții Hidroelectrica care au făcut sesizări privind nefuncționarea aplicației lansate pe 3 octombrie au fost informați că ”după primirea unui număr foarte mare de solicitări de activare a conturilor iHidro, colegii noștri de la departamentul IT au identificat o eroare privind activarea acestora”. Ca urmare, s-a decis ”suspendarea temporară a aplicației până la remedierea erorii”. Hidroelectrica ar urma să revină cu detalii pe site-ul oficial.
Aplicația Hidroelectrica, lansată fără fast
Botezată iHidro, mult-așteptata aplicație Hidroelectrica a fost lansată în tăcere pe 3 octombrie – compania a venit târziu cu un comunicat, informația apărând mai întâi pe grupurile de clienți Hidroelectrica de pe rețelele sociale. Trebuie să menționăm că de la mijlocul lunii trecute wall-street.ro a cerut Hidroelectrica informații privind data de lansare a aplicației, dar comunicarea fiind cel puțin deficitară la nivelul companiei chiar și după listarea pe bursă, am primit un răspuns abia pe 3 octombrie, când era deja depășit.
”Data estimată pentru lansarea aplicației destinată clienților Hidroelectrica este începutul lunii octombrie 2023”, ne-a transmis biroul de presă, la scurt timp după comunicatul oficial privind lansarea iHidro.
Când și dacă va fi funcțională, aplicația va putea fi accesată/descărcată de la următoarele linkuri:
– pentru versiunea WEB: https://ihidro.ro/Portal/
– pentru telefoane cu Android, AICI
– pentru telefoane Apple, AICI
Deși se bate pentru locul 1 pe piața de furnizare, Hidroelectrica a tot amânat lansarea unei aplicații. În final, aceasta a fost realizată de Smart Energy Water, o companie cu sediul în SUA specializată în platforme inteligente pentru energie.
Hidroelectrica a ajuns la jumătate de milion de clienți și la 0 aplicații funcționale
În T1 2023 Hidroelectrica avea a doua cotă de piață între furnizorii de energie electrică pentru clienți finali. Companii are în portofoliu în jur de 22.000 de companii și aproximativ jumătate de milion de gospodării.
Tocmai din cauza problemelor legate de facturare, în iunie Hidroelectrica ajunsese să aibă de recuperat peste 2 miliarde de lei din facturi emise cu întârziere, adică aproape cât toată EBITDA în primele 3 luni ale anului. ANRE a amendat deja Hidroelectrica din cauza întârzierilor – nivelul total al sancțiunilor depășind 3 milioane de lei.
Cum s-a ajuns aici? Portofoliul de clienți casnici și non-casnici ai companiei a explodat în ultima perioadă. Hidroelectrica a ajuns la jumătate de milion de clienți – în jur de 16% dintre gospodării și 84% dintre clienții non-casnici – în vreme ce în 2015, existau contracte de furnizare pentru 2 (două) locuri de consum. Dar nici softul de facturare, nici structura de personal, nu au ținut pasul, iar acum această întârziere se transformase chiar într-un factor de risc pentru cei care vor să investească în acțiuni Hidroelectrica.
Sursa wall-street.ro