Hida a găsit bani să continue construcția campusului școlar abandonat de guvern
Primăria Hida a reușit să obțină finanțare Europeană prin Programul Operațional Regional să finalizeze lucrările începute de guvern în 2008 pentru construirea unui campus școlar. Povestea campusului școlar din Hida a început când guvernul a demarat programul de construcție a campusurilor școlare la nivel național. Trei astfel de campusuri au fost în plan prin acest program, la Hida, Sîg și Jibou. La primele două au început lucrările, iar la al treilea a rămas în stadiul de proiect pentru că Guvernul, din cauza crizei financiare, a încetat să mai finanțeze programul.
Lucrările de construcție a campusului școlar din Hida au fost sistate după ce s-au executat fundațiile pentru o școală cu 10 săli de clasă, atelier pentru practică, internat cu aproximativ 100 de locuri, cantină și club.
După ce guvernul a încetat să finanțeze proiectul, primăria a rămas inițial cu datorii de aproximativ un milion de lei către constructorul Universal Construct din Satu Mare, cu care s-a judecat în instanță, iar Guvernul a achitat ulterior din restanțe. Primarul Dumitru Petruș ne-a spus că și-a dorit foarte mult ca acest proiect să fie finalizat pentru a crește nivelul învățământului stop_coloana din comună, și datorită obiectivelor turistice din zonă, precum rezervația naturală Poiana de Narcise Racâș – Hida, mănăstirea Strâmba, dar și proiectul măreț cu amenajarea terenului de golf internațional al Errigal Group. “Am obținut peste patru milioane de lei prin POR pentru continuarea lucrărilor din stadiul actual, doar că lucrările trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2015, când se încheie etapa de finanțare. Să sperăm că se vor termina, dacă și vremea va fi favorabilă. De astăzi se lucrează, pentru că a rămas același constructor. Acum nu cred să mai fie probleme de finanțare, pentru că deconturile se fac lunar”, a declarat Petruș pentru Graiul Sălajului.
“Este cel mai mare contract de finanțare din viața mea și al comunei Hida, respectiv construirea Campusului Școlar pe programul POR. Mi s-a rărit părul până am reușit să găsim o sursă de finanțare pentru a continua proiectul”, a ținut să adauge primarul.
