Vineri şi sambătă au fost cele două zile in care echipa din Zalău a susţinut partidele tur şi retur din turul II al Cupei EHF la handbal feminin, in compania modestei echipe HB Dudelange (Luxemburg). Cele două meciuri susţinute pe propriul teren au putut fi considerate ca două meciuri de pregătire şi testare a intregului lot de jucătoare de la HC Zalău şi de odihnire a celor care au acuzat diferite grade de oboseală sau indispoziţie fizică sau psihică. De altfel, diferenţele de scor sugerează cel mai bine diferenţa de valoare dintre cele două echipe, şi credem că nu greşim să spunem că diferenţele puteau fi şi mai mari, dar şi atat a fost suficient pentru a nu cădea in desconsiderarea adversarului. Şi Fair-play-ul face parte din sport, şi conducerea tehnică din Zalău a dovedit acest lucru. Aşadar, a trecut hop-ul turului II cu un adversar mai mult decat modest, să vedem ce ne vor rezerva sorţii in turul III, in care au avut acces doar echipe de alt calibru.
Dacă la meciul de vineri după masă in Sala Sporturilor din Zalău a venit un număr destul de mare de spectatori, la partida retur, de sambătă, numărul celor care au dorit să fie alături de echipa favorită a fost surprinzător de mic.
HC ZALĂU – HB Dudelange (Luxemburg) 43-16 (23-9)
Avand in vedere diferenţa de scor şi de ceea ce inseamnă ştiinţa jocului de handbal dintre cele două echipe, comentariile aproape că sunt de prisos. Să remarcăm jocul foarte bun in poartă al tinerei Adina Mureşan care a inlocuit-o pe titulara Nichita, cat şi jocul dezinvolt al unor jucătoare mai puţin folosite in partidele din campionat (Vezentan, Sanda, Tamas) şi trecerea in tribune a unor jucătoare considerate de bază in primul 7 al echipei: Holhoş, Cheţa, Molfea, Ţurcaş.
Conducerea tehnică a echipei oaspete este asigurată de romanca Rodica Covaliuc, fostă jucătoare la Terom Iaşi, care a activat in Divizia A, astăzi Liga Naţională.
HC ZALĂU: Nichita, Adina Mureşan – in poartă, Georgiana Ciuciulete 2, Roxana Rob 4, Maria Cristoaica 1, Andrada Trif 4, Alina Czeczei 4, care in ziua meciului şi-a sărbătorit şi ziua de naştere, prilej cu care ziarul nostru ii urează „La mulţi ani”, Crina Ailincăi 5, Mihaela Viscreanu 8, Cristina Sanda 7, Elena Băbeanu 2, Ioana Tamas 3, Simina Vezentan 2, Ana Maria Şomoi 1. Banca Tehnică: Gheorghe Tadici- manager General, Sorin Rădulescu – antrenor, Elena Romocean- kinetoterapeut.
HB Dudelange: Damy Corinne 1, Damy Jessica, Hajduk Barbara 4 (jucătoare poloneză), Hein Isabelle, Lisarelli Loriana 1, Lisarelli Mara 1, Marra Mandy, Schaffener Claudine, Schneider Laura, Schneider Maon, Selambarom Nathalie 7, jucătoare de culoare, franceză, Thies Kim 2, Tritz Sally, Wirtz Kim. Banca Tehnică: Lynn Spielman- vicepreşedinte HB, Rodica Covaliuc – antrenor.
HB Dudelange- HC ZALĂU 11-42 (4-22)
Meciul retur s-a jucat tot in Sala Sporturilor din Zalău, in aceeaşi notă de dominare a echipei HC Zalău, meci in care au reapărut in echipă Cheţa, Molfea, Ţurcaş şi Holhoş. Spectatorii au fost degajaţi, fără lipsa presiunii unui meci cu miză, cel mai zgomotos şi mai infocat suporter fiind o fetiţă de aproximativ doi anişori care se bucura la fiecare gol marcat, indiferent de poartă, aplaudand şi incurajand pe fetele care se intreceau pe terenul de sport, spre deliciul spectatorilor maturi. Era o adevărată incantare să o urmăreşti cat de mult se bucura de ceea ce se intampla pe teren.
Am remarcat pofta de joc şi bucuria reuşitei la Ţurcaş şi Molfea, golgeterele meciului, cat şi lipsa de tonus in joc a vicecampioanei golgeterelor din ediţia trecută de campionat, Holhoş. Evoluţie foarte bună a avut-o şi portăriţa Cheţa, care a şi marcat un gol din poartă in poartă. Dacă in primul meci Selambaron, de la HB Dudelange, reuşea să marcheze 7 goluri, in meciul se sambătă primul gol l-a reuşit abia in repriza a doua.
HB Dudelange: Hajduk Barbara 4, Lisarelli Mara 1, Selambaron- 4, Wirtz Kim 2.
HC Zalău: Georgiana Ciuciulete 7, Cristoaica 1, Trif 3, Ailincăi 2, Sanda 4, Băbeanu 5, Tamas 2, Holhoş 1 (n.n. şi acesta din 7 metri), Ţurcaş 8, Molfea 8, Cheţa 1.
Cele două meciuri au fost conduse de cuplul de arbitri din Rusia: Alexey Kiyashko şi Dimitri Kiselev, observator EHF: Wassili Fegir (Ucraina).
In Cupa EHF Dunărea Brăila a invins in primul meci, tur, cu 32-17 echipa belgiană Femina Vise. Meciul retur s-a jucat ieri, tot la Brăila.
Echipa Oltchim Rm. Valcea a jucat ieri, cel de-al doilea meci din Liga Campionilor, in compania echipei franceze Toulon.
HC ZALĂU s-a calificat cu dublă victorie
Articole
Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...Radu Cristian Beleanu, noul comandant al Batalionului 691 Artilerie Antitanc
La Garnizoana Zalău a fost dislocat recent Batalionul 691 Artilerie Antitanc “General Ion Dragalina”, al cărui comandant a fost până vineri, 20 decembrie, locotonent-colonelul Romeo Dacian Buhai. În cadrul unui ceremonial oficial, comanda Batalionului a fost preluată de locotenent-colonelul Radu Cristian Beleanu. La evenimentul de predare-primire au participat comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general-maiorul Bogdan Cernat, prefectul Județului Sălaj, Dari Toma, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și preoții Bisericii ”Sfântul Ioan Botezătorul”, de la…
Mai mult...