decembrie 5, 2025

HC Zalău și-a incărcat bateriile la Cheile Grădiștei

imagine-articol0_46299

Timp de 10 zile gruparea antrenată de profesorul Gheorghe Tadici, HC Zalău a efectuat un stagiu de pregătire, la Cheile Grădiștei, unde fostul selecționer al Ro-mâniei a îmbinat antrenamentele fizice foarte tari cu cele tehnico-tactice. La finalul cantonamentului, Tadici s-a declarat foarte mulțumit de modul cum au răspuns handbalistele sale la pregătire.

”Sunt foarte mulțumit de cum s-au pregătit jucătoarele în toate aceste zile pe care le-am petrecut la Cheile Grădiștei. Au fost antrenamente foarte grele din punct de vedere fizic, pe care le-am îmbinat cu antrenamentele tehnico-tactice”, a declarat pentru Graiul Sălajului, managerul zălăuan, Gheorghe Tadici.
HC Zalău va reveni la poalele Meseșului în cursule zilei de azi, după care handbalistele zălăuane vor avea două zile de pauză, iar de joi vor relua pregătirea pe plan local. stop_coloana 
”Vom ajunge la Zalău în cursul zilei de mâine (azi – n.a). Fetele vor avea câteva zile de pauză după care vom relua pregătirea începând de joi, aici pe plan local”, a încheiat antrenorul formației HC Zalău, profesorul Gheorghe Tadici.
Să mai spunem că săptămâna viitoare, joi, vineri și sâmbătă HC Zalău va organiza un turneu internațional de handbal, la care vor participa patru echipe, trei dintre ele fiind din străinătate.
HC Zalău va debuta în ediția viitoare de campionat în compania echipei HCM Roman, pe teren propriu, în 29 august.