În Liga Naţională urmează o pauză până la finalul lunii martie, când întrecerea internă se va relua pentru ultimele cinci etape ale sezonului


Pentru a doua etapă la rând, HC Zalău s-a duelat cu o nou-promovată, iar la poalele Meseşului a poposit HC Alba Sebeş. În faţa ultimei clasate, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici a pornit mai greu motoarele, dar în cele din urmă, în repriza secundă s-a desprins decisiv şi a obţinut o victorie la cinci goluri diferenţă, după ce la pauză scorul a fost egal. A fost al zecelea succes din acest sezon pentru HC Zalău, Claudia Constantinescu şi colegele sale urmând să intre în pauză de pe locul 8.

Gruparea de sub Meseş a rămas însă la egalitate de puncte cu ocupanta locului 7 – SCM Craiova, care a obţinut un succes la fel de clar cu Unirea Slobozia. 
Situaţia din prima jumătate a clasamentului a rămas neschimbată, iar Dunărea Brăila ocupă în continuare locul 3 după victoria cu Rapid, poziţie pe care foarte probabil va rămâne şi după meciul de miercuri dintre Corona Braşov şi HCM Baia Mare.
Şi liderul CSM Bucureşti va juca abia miercuri partida din campionat, campioana României urmând să evolueze în deplasare la HCM Roman.
CSM Ploieşti continuă să spere la un loc ce duce într-o cupă europeană, după ce formaţia prahoveană a obţinut a doua victorie consecutivă de pe teren propriu. De data aceasta, gruparea antrenată de Neven Hrupec a trecut la o diferenţă de 14 goluri de “U” Alexandrion Cluj.
În spatele celor de la HC Zalău a rămas la 5 puncte HCM Rm. Vâlcea, după ce formaţia olteană a câştigat fără probleme partida cu Măgura Cisnădie.
În încheiere, să spunem că Liga Naţională se va întrerupe până la finalul lunii martie, având în vedere că echipa naţională va juca în preliminariile Campionatului European şi va participa la turneul preolimpic din Danemarca.
Întrecerea internă se va relua pe 26 martie cu ultimele 5 etape din acest sezon. În etapa următoare, HC Zalău va evolua tot în faţa unei nou-promovate, de data aceasta în deplasare la Rapid Bucureşti. stop_coloana
 
Rezultatele etapei a XXI-a: 

CSM Ploieşti – “U” Alexandrion Cluj 35 – 21 (19 – 10)

HCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie 37 – 23 (24 – 21)
Dunărea Brăila – Rapid Bucureşti   31 – 22 (16 – 11)
HC Zalău – HC Alba Sebeş            26 – 21 (14 – 14)
SCM Craiova – Unirea Slobozia     30 – 26 (14 – 11)
HCM Roman – CSM Bucureşti – miercuri, ora 18.00
Corona Braşov – HCM Baia Mare – miercuri, ora 19.15
 
 CLASAMENT:    
 
1. CSM Bucureşti          20    20   0  0   640 – 439  60
 2. HCM Baia Mare       20    19   0  1  640 – 472   57  
3. Dunărea Brăila         21    13   1  7  570 – 532   40
 4. Corona Braşov         20    12   2   6  569 – 530  38  
5. HCM Roman             20    12   2   6  521 – 489   38  
6. CSM Ploieşti             21    11   3  7  608 – 566   36
 7. SCM Craiova            21    10   2   9  573 – 577  32  
8. HC Zalău                   21    10   2  9   555- 572   32  
9. HCM Rm. Vâlcea     21     9   0  12  555 – 585  27
10. “U” Alexandrion     21     7   1  13  540 – 603  22
11. Unirea Slobozia       21     5   1 15  493 – 570   16
12. Măgura Cisnădie     21     4   1 16  558 – 637   13
13. Rapid Bucureşti       21     4   0 17   555 – 662  12
14. HC Alba Sebeş         21     1   1  19  478 – 621    4  
 
Etapa a XXII-a se desfăşoară în 26 martie: 
  
“U” Alexandrion Cluj – Dunărea Brăila
Rapid Bucureşti – HC Zalău
HC Alba Sebeş – HCM Rm. Vâlcea  
Măgura Cisnădie – Corona Braşov
HCM Baia Mare – HCM Roman
CSM Bucureşti – SCM Craiova
Unirea Slobozia – CSM Ploieşti