HC Zalău a practicat poate cel mai bun handbal din acest sezon în partida din etapa precedentă, când a surclasat HCM Râmnicu Vâlcea. În acea partida, zălăuancele nu au primit decât 5 goluri în prima parte. Astfel, după un asemenea joc, moralul grupării de la poalele Meseşului era unul destul de ridicat, înaintea partidei de duminică cu Măgura Cisnădie.

Având în vedere poziţia ocupată în clasament de gruparea sibiană, putem spune că HC Zalău era favorită certă, însă situaţia nu a stat chiar aşa. Astfel, Măgura a început tare partida şi a fost formaţia care a deschis scorul. Totuşi, HC Zalău a revenit şi s-a instalat la conducerea partidei şi a avut constant un avantaj de unul sau două goluri. 

Situaţia s-a modificat din nou, după ce gazdele au reuşit să egaleze la 8. Din acel moment,situaţia s-a schimbat la 180 de grade, iar Măgura a trecut în avantaj şi nu a mai putut şi depăşit până la pauză. La cabine s-a intrat cu scorul de 13 – 12 pentru gazde.

Repriza secundă a început cu două reuşite ale Roxanei Rob, care a readus Zalăul în avantaj, însă avea să fie singurul avantaj pe care formaţia antrenată de Gheorghe Tadici l-a mai avut în această partidă. Prin urmare, ofensiva celor  de la Măgura a funcţionat perfect şi cu 8 minute înainte de finalul jocului, gruparea din Cisnădie avea un avantaj de trei goluri, scor 22 – 19. stop_coloana

Totuşi, zălăuancele nu au cedat şi au betonat defensiva, iar gazdele nu au reuşit să mai marcheze vreun gol până la finalul meciului, în timp ce HC Zalău a mai punctat de trei ori şi a reuşit să obţină un rezultat de egalitate, care însă nu o ajută foarte mult în clasament, deoarece zălăuancele au căzut pe locul 4, la două puncte în spatele celor de la SCM Craiova, dar cu un meci mai puţin disputat faţă de oltence.

Gruparea de la poalele Meseşului poate „rezbuna” acest semi-eşec în etapa următoare, când la Zalău va veni CSM Bistriţa. Meciul va avea loc în data de 23 aprilie.

Măgura Cisnădie – HC Zalău 22 – 22 (13 – 12)

HC Zalău: Paula Vişan, Ana Maria Inculeţ – Larisa Tamaş (4), Roxana Rob (4), Ana Maria Dragut (4), Ana Ciolan (3), Andrada Trif (2), Cristiana Nica (1), Valentina Panici (1), Raluca Crap (1), Dana Abed-Kader (1) şi Teodora Bloj (1). Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.