martie 11, 2025

HC Zalău a fost invinsă de Brăila in primul meci din faza a doua a play-off-ului

imagine-articol0_45183

Formația pregătită de profesorul Gheorghe Tadici a fost învinsă de Dunărea Brăila cu scorul de 25-23, la pauză 14-13, într-un joc contând pentru primul meci din faza a doua a play-off-ului Ligii Naționale

HC Zalău a început foarte bine partida de la Brăila și a condus cu 2-0 și 3-1 în primele cinci minute. Antrenoare Brăilei, Alexandrina Soare a cerut întreruperea un minut mai târziu, iar îndicațiile date s-au văzut rapid și pe tabelă. După ce au egalat la 3, în minutul 8, handbalistele brăilence s-au distanțat la 4 goluri, în minutul 12. HC Zalău nu s-a lăsat intimidată de această revenire și în numai patru minute a restabilit egalitatea, 7-7. A urmat din nou o perioadă bună pentru elevele Alexandrinei Soare, care s-au distanțat la trei lungimi, 10-7, în minutul 21, însă până la pauză, elevele profesorului Gheorghe Tadici s-au apropiat la un simgur gol, 14-13, acesta fiind și rezultatul primei reprize.
Startul părții secunde a fost echilibrat menținându-se diferența de un gol în favoarea Brăilei, 17-16, în minutul 38. Din acest minut HC Zalău nu a mai marcat timp de cinci minute, spre deosebire de Brăila care a înscris 4 goluri și s-a distanțat la 21-16, în minutul 43. După alte cinci minute, handbalistele lui Gheorghe Tadici s-au apropiat din nou de Brăila, la două lungimi, scor 22-20, în minutul 48, moment în care Alexandrina Soare a cerut întreruperea jocului. Cu șase minute până la final, Dunărea Brăila a condus cu 24-23, iar după cele 60 de minute de joc s-a impus la o diferență de două goluri, scor 25-23.
Meciurile doi și trei din cadrul fazei a doua a play-off-ului vor avea loc la Za-lău, sâmbătă 16 mai și luni 18 mai.