Dupa ce a trecut de Ankara cu scorul general de 60 – 50 dupa cele doua jocuri, HC Zalau s-a calificat în turul urmator al Cupei EHF, iar marti si-a aflat adversarul cu care se va duela pentru a intra în grupele competitiei.Gruparea antrenata de Gheorghe Tadici a dat peste Hypo Viena, o formatie cu nume de rezonanta în handblul european, care în sezoanele trecute a fost nelipsita din grupele Ligii Campionilor.Acum, campioana Austriei, care în sezonul trecut a câstigat întrecerea interna cu 20 de victorii din tot atâtea meciuri nu mai este la nivelul de anii trecuti, iar din acest punct de vedere, am putea spune ca HC Zalau a avut putin noroc la tragerea la sorti, evitând echipe mai puternice din Danemarca, Suedia, Rusia sau Ungaria.si din punct de vedere economic este un adversar mai accesibil, având în vedere ca gruparea de sub Meses nu va avea o deplasare atât de lunga, precum ar fi fost în tarile nordice.Hypo Niederösterreich are un palmares bogat în cupele europene, dar în acest sezon a intrat doar în turul III al Cupei EHF, cu toate ca a devenit campioana Austriei.Primul meci este programat în perioada 11 – 12 noiembrie, în Austria, iar returul va avea loc în perioada 18 – 19 noiembrie, la Zalau.Cealalta echipa româneasca care s-a aflat în urne a dat peste un adversar mai greu, astfel ca SCM Craiova se va duela cu DVSC Debrecen.