decembrie 5, 2025

HC Zalău s-a întors fără puncte din Zăvoi

handbal

HC Zalău rămâne cu o singură victorie după patru etape scurse din actualul sezon al Ligii Naționale. Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici au cedat sâmbătă după-amiaza cu scorul de 27 – 33 pe terenul formației SCM Râmnicu Vâlcea, după ce vâlcencele au condus și la pauză cu 16 – 12.

Cu un lot mult mai valoros și cu o bancă de rezerve peste cea a Zalăului, Vâlcea a început în forță, desprinzându-se la 4 – 1 în minutul 4. Zălăuancele au dat semne de revenire, iar Ciubotaru și Ben Abdallah au readus formația lui Tadici la un singur gol în spatele gazdelor (4 – 3, min. 7). Formația de la poalele Meseșului a încercat să țină aproape, dar a reușit numai în primele 20 de minute, după care, SCM-ul s-a desprins la șase lungimi, 14 – 8 în minutul 23.

După revenirea de la cabine s-a înregistrat cea mai mare diferență de scor, 12 goluri, tabela indicând 25 – 13 în favoarea vâlcencelor, în minutul 39.

Cu trei minute înainte de final, scorul era 32 – 24, iar Zalăul a marcat de trei ori consecutiv prin Bălăceanu, Ben Abdallah și Niță, ducând scorul la 32 – 27. Tabela au închis-o, însă, gazdele, Georgiana Mușat înscriind în minutul 59 unicul său gol pentru formația din Zăvoi.

În etapa viitoare, programată sâmbătă, 4 octombrie, HC Zalău va primi vizita formației CSM Târgu Jiu, una diintre contracandidatele la evitarea barajului.

HC Zalău: Ioana Niță, Sara Rus, Andreea-Vasilica Nastasă – Alexia Niță (2), Mioara Bianca Ciubotaru (1), Iulia Diana Sava (9), Andreea Mărginean, Alexandra Mihaela Orsivschi (3), Maria-Lorena Verdeș, Mouna Jlezsi (1), Aya Ben Abdallah (2), Bianca Maria Vintilă (3), Adelina Mihaela Iordache (2) și Ioana Beatrice Bălăceanu (4). Antrenor principal: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Goran Curteș