HC Zalău s-a despărțit de patru jucătoare la finalul sezonului
Patru dintre jucătoarele pe care antrenorul Gheorghe Tadici le-a avut la dispoziție în sezonul trecut, nu se vor mai îmbrăca tricoul Zalăului în ediția viitoare de campionat. Emilija Lazic, cea mai eficientă jucătoare din sezonul trecut, Roberta Stamin, Florentina Moisin și Adryana Naumenko au părăsit în această vară clubul manageriat de Gheorghe Tadici, acestea fiind la final de contract.
Ultima plecare este Adryana Naumenko, al cărui transfer la CS Minaur Baia Mare a fost prezentat luni pe pagina oficială a clubului.
„Clubul Minaur Baia Mare anunță transferul jucătoarei Adryana Naumenko, handbalistă în vârstă de 26 de ani, care va evolua pe postul de pivot în sezonul competițional următor”, este o parte din mesajul clubului maramureșean.
Conducerea HC Zalău a purtat tratative în această perioadă cu diverse jucătoare pe care le dorește la echipă în noul sezon, iar managerul Gheorghe Tadici ne-a informat că a ajuns la un acord cu patru handbaliste, iar în zilele următoare alte două vor semna contracte cu clubul zălăuan.
„Vor mai pleca două sau trei jucătoare de la echipă în perioada următoare, handbaliste care au avut un aport mai scăzut în sezonul trecut”, a precizat Tadici.
Reluarea pregătirilor este programată în data de 5 iulie, lotul pentru ediția 2025 – 2026 urmând să fie alcătuit din trei portari și 14 jucătoare de câmp.
