HC Zalau merge din rau în mai rau. Jocul fetelor nu se leaga, iar dupa esecul din etapa trecuta, iata ca, zalauancele mai bifeaza unul. Practic, lantera rosie a fost cat pe ce sa obtina o victorie, dar s-a ales cu un egal la poalele Mesesului, unul care este dezastruos pentru Georgiana Ciuciulete si compania. Înainte de   ultimele doua etape, presedintele Tiberiu Marc declara ca echipa trebuie sa castige pentru a avea asigurat locul de play-off. Deocamdata, HC Zalau se afla pe loc ce duce în play-off dar datorita faptului ca si CSM Bucuresti a pierdut confruntarea cu HCM Baia Mare. Gruparea din Baia Mare a repurtat practic a 15-a victorie din acest sezon, consolidandu-si astfel postura de lidera a clasamentului. Handbalistele lui   Costica Buceschi s-au   impus cu 29-25 în fata bucurestencelor într-un joc în care gazdele nu au avut niciodata avantajul, dar au fost, în schimb, conduse chiar si la sapte goluri.

Un alt meci interesant   s-a disputat la Deva, acolo unde Universitatea Jolidon Cluj nu a reusit sa faca un meci bun. Practic „U” Jolidon Cluj continua evolutia oscilanta din Liga Natio-   nala si a suferit a saptea înfrangere a sezonului. Fetele lui Horatiu Pasca au cedat în deplasare, pe te-renul celor de la CSM Cetate Deva, scor 33-30.

Corona Brasov îsi pas-treaza locul doi în clasament dupa ce a reusit si în etapa aceasta o victorie, la scor, în compania Constantei. Desi la pauza diferenta a fost doar de trei goluri, pana la final, gazdele s-au distantat, castigand meciul cu scorul de 31 – 26. O remiza a scos si Dunarea Braila pe terenul formatiei SCM Craiova. Desi, la pauza fetele din Braila aveau un avans de trei goluri, nu au reusit totusi sa se impuna si s-au ales doar cu un punct. Romanul a facut un meci bun si în aceasta etapa, castigand pe teren propriu meciul cu CSM Ploiesti. S-au tinut ploiestencele scai de gazde, însa nu au reusit un succes. În urma acestui rezultat, HCM Roman se afla pe locul trei în clasament.