HC Zalău joacă la Galați cu gândul la victorie
Aflată printre cele patru echipe cu zero puncte după primele două etape, HC Zalău se deplasează, la finalul acestei săptămâni, la Galați, pentru disputa de sâmbătă, cu formația locală, CSM Galați. Zălăuancele merg cu gândul la victorie, una care le-ar da o mare gură de oxigen.
„Cel mai mult îmi doresc să nu avem accidentări, deoarece va urma un meci foarte important pentru noi, la Galați, unde sperăm să obținem un rezultat pozitiv”, avea să declare Gheorghe Tadici înaintea partidei de pe teren propriu cu CSM Corona Brașov.
HC Zalău ocupă penultima poziție în clasament, pe ultimul loc fiind clasată chiar formația din Galați. Tot cu zero puncte mai sunt Rapid București și CSM Târgu Jiu.
În primele două runde, zălăuancele au pierdut în fața echipelor Gloria Bistrița-Năsăud și CSM Corona Brașov, în timp ce formația din Galați a cedat în fața echipelor CSM Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea.
Pe prima poziție după două etape se situează CSM București, cu șase puncte, urmată pe podium de Gloria Bistrița-Năsăud și CSM Corona Brașov, fiecare cu câte patru puncte.
Jocul dintre CSM Galați și HC Zalău este programat sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 15:00, în Sala Sporturilor din Galați.
Programul complet al etapei: Universitatea Craiova – CSM Slatina, Rapid București – SCM Râmnicu Vâlcea, Corona Brașov – CSM Târgu Jiu, Gloria Bistrița-Năsăud – Minaur Baia Mare și CSM Galați – HC Zalău. S-a disputat în avans jocul dintre CSM București și HC Dunărea Brăila, scor 38 – 33.
