iunie 26, 2026

HC Zalău, echipa cu cele mai multe reprezentante la „Mondialul” din China

346a8c0f-f5ff-4654-a13d-07deeb93f7d2

„Nu m-ar încânta un buget de 2 milioane de euro, dar să știu că nu am nicio jucătoare la echipele naționale”, afirma antrenorul Gheorghe Tadici după convocarea celor patru jucătoare la lotul naționale Under 20 al României.

HC Zalău are patru reprezentante la Campionatul Mondial de handbal feminin U20, ce are loc în această perioadă în China, fiind cel mai mare număr de jucătoare pe care un club din România îl dă la națională.

„Tricolorele” mici au debutat la turneul final împotriva Canadei, pe care au învins-o cu scorul de 40 – 15, iar trei dintre handbalistele Zalăului au avut o contribuție semnificativă în primul succes din China. Portarul Ioana Niță a avut cinci intervenții reușite, un procentaj de 63 la sută, în timp ce Alexia Niță a marcat trei goluri, iar Bianca Vintilă, de două ori.

România a câștigat și al doilea meci, învingând Brazilia cu scorul de 30 – 28, iar portarul Alexia Niță a avut un procentaj de 80 la sută.

„Clubul nostru are onoarea de a fi reprezentat de patru jucătoare la Campionatul Mondial din China. Ne bucurăm și suntem mândri că echipa noastră este reprezentată de patru sportive la Campionatul Mondial din China. Mult succes fetelor noastre, suntem convinși că veți purta cu onoare atât tricoul naționalei, cât și numele clubului nostru!”, este mesajul clubului zălăuan.

Naționala țării noastre este calificată în Main Round după cele două victorii, chiar dacă mai are de disputat un meci sâmbătă, împotriva Germaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *