HC Zalau a spart gheata pe teren propriu

Gruparea de sub Meses a facut scor cu SCM Craiova, dupa un meci pe care l-a controlat în totalitate
Chiar daca a facut jocuri bune cu Corona Brașov, CSM Roman, dar și pe terenul liderului, HC Zalau s-a ales cu doar un punct din aceste trei jocuri.
Toate ghinioanele au fost sparte duminica, când sub Meseș a poposit o formație cu pretenții din Liga Naționala – SCM Craiova. Cu toate ca oltencele pareau favorite, Zalaul a fost echipa care a început ca din pușca, iar dupa 6 minute a condus cu 4 – 0!
Dupa o serie de aruncari ratate, HC Zalau a permis adversarului sa se apropie periculos, iar în minutul 12, scorul a devenit 5 – 4. Doar pentru puțin timp disputa a fost echilibrata, deoarece Zalaul a aratat foarte bine în atac, în timp ce poarta a fost închisa excelent de Paula Vișan, iar în aceste condiții, echipa lui Tadici s-a desprins la cinci goluri, 12 – 7, în minutul 25.
Finalul de repriza a aparținut tot Zalaului, care prin golul reușit de Cristiana Nica a intrat la cabine cu 14 – 8.
Din experiențele nefericite de la celelalte meciuri, spectatorilor le-a fost frica ca nu cumva elevele lui Tadici sa reduca din turație în partea secunda. De data aceasta nu s-a pus problema, ba din contra, gazdele au continuat jocul bun și spectaculos și în repriza a doua, iar tabela avea sa devina 18 – 10 în minutul 35.
Au fost și 11 goluri diferența în minutul 40, iar soarta învingatoarei era deja tranșata. În aceste condiții, ultimul sfert de ora a fost fara istoric. Chiar daca SCM Craiova a avut ocazia sa mai reduca din handicap și s-a apropiat la patru goluri, 23 – 19 în minutul 56, tot Zalaul a fost echipa care a terminat meciul în atac și s-a impus cu 25 – 19, reușind astfel și prima victorie de pe teren propriu din acest sezon. stop_coloana
HC Zalau – SCM Craiova 25 – 19 (14 – 8)
HC Zalau: Ana Maria Inculet, Paula Visan, Adina Sabau – Teodora Bloj (5), Ana-Maria Dragut (4), Larisa Tamas (4), Cristiana Nica (4), Raluca Crap (2), Sabine Klimek (2), Roxana Rob (2), Valentina Panici (1), Stefania Lazar (1), Adina Cîrligeanu, Andrada Trif si Ana Ciolan. Antrenor: Gheorghe Tadici
SCM Craiova: Mirela Pasca, Florentina Stanciu – Laurise Landre (6),Cristina Zamfir (5), Daniela Babeanu (2), Zeljka Nikolic (2), Andreea Ianasi (1), Jelena Trifunovic (1), Carmen Șelaru (1), Alexandra Andrei (1), Andra Talu, Ana Maria Apipie, Yuliya Dumanska si Yaroslava Burlachenko. Antrenor: Bogdan Burcea