In primul meci susţinut pe teren propriu in noua ediţie a campionatului de fotbal al ligii a doua, FC Silvania Şimleu Silvaniei a pierdut cu 0 la 3.

Incă din start echipa din Ploieşti a pus stăpanire pe meci, arătand cine este… “şeful”. Pentru a evita orice surpriză, echipa vizitatoare şi-a etalat calităţile. Din păcate, victimă a fost echipa din Şimleu Silvaniei, care după două etape a preluat “lanterna roşie” a seriei a II-a cu 0 puncte şi cu un golaveraj deloc de invidiat, 0-6.
Echipa din oraşul de la poalele Măgurii a pierdut cu scor de forfait, 0-3, in faţa formaţiei Petrolul Ploieşti. Practic, meciul a inceput de la 0-1, pentru că oaspeţii au marcat in minutul 3. Fotbaliştii de la FC Silvania nu s-au trezit, neputand de multe ori trece nici măcar de mijlocul terenului. De partea cealaltă, găzarii au fragmentat jocul la mijloc, părand că apără rezultatul dar contraatacand de cate ori au avut ocazia. De altfel, in urma unui contraatac s-a şi marcat golul al doilea, din minutul 30.
După această reuşită, ca in mai tot meciul, şi-a intrat in rol brigada de arbitri, toţi trei din Bucureşti, care a luat numeroase decizii controversate. In echipa ploieşteană s-au regăsit şi foşti componenţi ai campioanei Steaua, Daniel Opriţa, Florentin Dumitru, ploieştean de origine, şi Pompiliu Stoica. Acest fapt a intregit suspi-ciunea celor prezenţi la meci cu privire la corectitudinea brigăzii de arbitri. Sigur că Petrolul ar fi caştigat şi fără aceste decizii, dovadă fiind faptul că FC Silvania nu a avut nici un şut pe spaţiul porţii in prima repriză.
Golul al treilea al oaspe-ţilor a intregit amărăciunea infrangerii şi neputinţei unei echipe care oricum nu este susţinută la nivel judeţean. Valoarea echipei oaspete, campioană naţională şi caştigătoare a Cupei Romaniei la fotbal este certă. Scorul inregistrat a reflectat diferenţa de nivel intre cele două echipe. FC Silvania a arătat ca o formaţie care are mult de luptat in acest sezon pentru a rămane in liga a doua. Petrolul a jucat a doua parte a meciului in forţă, nelăsandu-le alor noştri nicio posibilitate de a schimba scorul.
După primele două partide susţinute, FC Silvania inregistrează tot atatea eşecuri, in care a incasat şase goluri, fără a reuşi să inscrie vreunul.
Petrolul Ploieşti este pană acum cea mai valo-roasă echipă de fotbal care calcă aceste meleaguri. Poate veni randul şi altor formaţii, poate chiar din liga I, dacă FC Silvania işi continuă drumul in Cupa Romaniei. (A.Dumitrescu)
Cele trei goluri au fost marcate de Cosmin Stegaru, in minutul 3, care a inscris cu capul la o excelentă centrare a lui Florentin Dumitru. Cel de-al doilea gol a fost opera lui Marius Gelu Ene, in minutul 30, care a pătruns pe “bulevardul” din apărarea şimleuană. Scorul de forfait, 3-0, a fost stabilit de Florentin Dumitru, in minutul 51, după care echipa oaspete a incetinit motoarele, dar, din păcate, şimleuanii şi-au arătat limitele, nereuşind nici cel puţin golul de onoare.