Aproape toate primăriile au ajuns la fundul sacului în privința banilor necesari finalizării unor proiecte sau chiar pentru plata cheltuielilor curente și a salariilor. Primarii, atât cei de municipii, cât și cei de orașe și de comune, au cerut bani Ministerului Dezvoltării pentru acoperirea necesarului, astfel încât să se evite falimentul.
Peste trei mii de primari pot răsufla ușurați după ce, în ședința de miercuri, 29 noiembrie, Guvernul a aprobat din Fondul de rezervă suma de 1.580.907.000 de lei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, care spune că la propunerea sa s-au alocat bani pentru 3.044 de unități administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital și pentru continuitatea derulării unor programe de investiții.
Banii au fost ceruți de Instituția Prefectului și Consiliul Județean și vor asigura funcționarea instituțiilor și serviciilor publice din subordinea acestora până la alocarea bugetară pe 2024.
”Actul normativ era necesar întrucât, în contextul actualei situații economice, pe fondul creșterii prețurilor la utilități și la materiale de construcții, unele unități administrativ-teritoriale se confruntă cu probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea surselor de finanțare pentru cheltuieli curente și lucrări de infrastructură.
Sumele alocate au fost solicitate de Instituțiile prefectului și/sau consiliile județene și vor asigura continuitatea funcționării atât a aparatului de specialitate al autorităților publice locale, cât și a serviciilor publice din subordine, prin plata salariilor, a cheltuielilor pentru protecția copilului și asistență socială și a unor facturi restante, precum și cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă sau cu finanțare din programe naționale aflate în implementare, dar și plata unor cheltuieli stabilite prin hotărâri judecătorești”, a precizat ministrul Adrian Ioan Veștea.