Guvernele statelor Uniunii Europene vor să excludă Parlamentul European din procesul de decizie privind un nou mecanism de evaluare pentru spaţiul Schengen, Romania fiind singura ţară care se opune. Decizia de a exclude eurodeputaţii din procesul de decizie ar putea declanşa proceduri judiciare din partea Comisiei Europene şi a PE. Un oficial european a declarat că aceasta ar reprezenta „cea mai mare confruntare dintre Parlament şi Consiliu de la (adoptarea) Tratatului de la Lisabona”.
Romania este singura dintre cele 27 de state membre care se opune acestei decizii, dar diplomaţii europeni sunt increzători că joi, la reuniunea miniştrilor de Interne de la Luxembourg, Bucureştiul se va abţine de la vot, lucru care nu va periclita unanimitatea necesară pentru a schimba baza legală a noului mecanism de evaluare şi, astfel, se va evita necesitatea de a obţine consensul PE asupra proiectului.
„Rezervele Romaniei se bazează pe ideea că, in iunie 2011, Consiliul (de Miniştri) a cerut o reformă a guvernanţei Schengen centrată pe comunitate”, a declarat un diplomat.
„In contextul experienţei recente, Romania nu este chiar confortabilă cu o abordare exclusiv guvernamentală in acest domeniu”, a adăugat acesta. Aderarea Romaniei la Schengen este blocată de Olanda, dar Bucureştiul speră să obţină undă verde după alegerile olandeze din septembrie. Potrivit unor diplomaţi, „presiuni masive” sunt exercitate asupra Romaniei pentru a nu bloca schimbarea bazei legale.
Intr-o incercare de a face acest proiect mai puţin provocator, statele membre au acceptat o serie de concesii, acceptand ca PE să fie „consultat” pe probleme Schengen şi ca responsabilitatea evaluărilor individuale să fie impărtăşită cu CE.
Miniştrii de Interne vor incerca de asemenea să reducă rolul Comisiei in adoptarea unor măsuri de urgenţă in cazul in care un stat membru nu reuşeşte să controleze o frontieră externă a Schengen. In opinia miniştrilor, Consiliul, nu Comisia, trebuie să recomande, in ultimă instanţă, reintroducerea temporară a controalelor la graniţe in astfel de cazuri.