Angajații Direcției Sanitar Veterinare Sălaj au declanșat seria acțiunilor de protest, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. Dacă miercuri au fost în grevă japoneză, vineri, 8 noiembrie, timp de două ore, de la 10.00 la 12.00, salariații întrerup activitatea și protestează în fața instituției.
„Medicii veterinari nu sunt lucrători de mâna a doua! Sunt oamenii aceia de care avem nevoie cu toții!
Contribuția lor semnificativă în ceea ce privește sănătatea animalelor și siguranța alimentelor ne îndreptățește să le acordăm tot respectul! Acum, fiind într-o situație în care guvernul nu le recunoaște o parte dintre activitățile lor, nu putem decât să fim solidari cu această categorie socio-profesională de o importanță deosebită! Protestele lor evidențiază nevoia de aliniere a salariilor la nivelul specificului și responsabilităților din domeniu, precum și de recunoaștere a contribuției lor esențiale la buna funcționare a agriculturii și a sectorului alimentar național. Sunt alături de colegii noștri și solicităm factorului politic responsabil să găsească soluțiile firești pentru a preîntâmpina o formă de protest pe termen lung în această unitate deconcentrată a Guvernului României, cu atribuții esențiale în siguranță noastră, a tuturor”, spune Laurențiu Ghiuruțan, președintele Cartel-Alfa Filiala Sălaj.
Angajații Direcției Sanitar Veterinare Sălaj amenință cu greva generală, în cazul în care nu primesc majorările salariale pe care le cer. În data de 11 noiembrie, de la ora 10.00, vor picheta sediile partidelor politice din arcul guvernamental. Următoarea mișcare va fi blocarea activității la nivelul unităților de industrie alimentară frontieră pentru 24 ore, începând cu ora 10.00, din data de 14 noiembrie până în data de 15 noiembrie. În funcție de răspunsurile pe care le vor primi de la guvernanți, vor urma proteste în fața Palatului Victoriei, în 20 noiembrie, și apoi proteste generalizate, cu blocarea activităților specifice.
Angajații, în special medicii veterinari, solicită salarii cel puțin la nivelul structurilor subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu raportare strictă la nivelul de salarizare al personalului din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenției Națională pentru Zootehnie, Autorității Naționale Fitosanitare, Direcțiilor județene pentru Agricultură Dezvoltare Rurală.