Doi pensionari, soţ şi soţie, traversau sudul Germaniei cu maşina cand GPS-ul s-a defectat şi le-a indicat o direcţie greşită. Cei doi plecasera in vacanţă şi intenţionau să treacă prin Pădurea Neagră pentru a ajunge in Franţa. Deşi au observat că nu se mai află pe ruta principală, bătranii au continuat să urmeze instrucţiunile GPS-ului pană s-au izbit in plin de o biserică, aflată in apropierea graniţei cu Austria. Pensionarii au fost transportati la spital cu rani minore, insă maşina lor a fost distrusă aproape complet. Pagubele produse bisericii se ridică la 25.000 de euro. Nu doar fundaţia clădirii a fost afectată ci şi o icoană care a căzut de pe perete.