Al doilea meci al etapei a XXIII-a s-a desfăşurat sâmbătă seara la Botoşani. Faţă în faţă s-a aflat echipa lui Leo Grozavu şi “U” Craiova, formaţie care în acest sezon visează la titlu.
Pentru acest lucru, oltenii trebuie să câştige cât mai multe puncte. În aceste condiţii şi meciul din Moldova era foarte important. În teren, cele două formaţii s-au anihilat reciproc şi partida se întrepta spre o remiză “albă”.
Şi-a intrat în rol nigerianul Benjamin Kuku, cel care a înscris un gol de trei puncte, chiar pe final! Astfel, în minutul 87, fostul atacant al Zalăului i-a luat faţa fundaşului Acka şi l-a învins pe portarul Mingote, printr-un şut de la 6m.
Să spunem că meciul cu “U” Craiova a fost şi meciul de debut pentru africanul lansat în prima ligă de FC Zalău la formaţia lui Leo Grozavu! Altfel spus, reuşita din faţa oltenilor a fost a doua în Liga I pentru nigerianul în vârstă de 22 de ani, prima fiind cea în poarta Stelei Bucureşti.
În unsprezecele celor de la FC Botoşani i-am remarcat şi pe sălăjenii Gabriel Vaşvari şi Bogdan Unguruşan, stop_coloana care au fost titulari şi au rămas în teren până la ultimul fluier al “centralului” Marius Avram. După cum ne-am obişnuit, deja, Vaşvari a fost şi căpitanul de echipă al moldovenilor.
Imediat după joc, pe o reţea de socializare, antrenorul Călin Pop şi-a arătat satisfacţia şi mândria de a-i fi pregătit la un moment dat la Zalău pe cei trei fotbalişti.
“Am avut onoarea să vă antrenez şi că aţi reuşit să ajungeţi în Liga I, acolo unde vă vede o ţară întreaga. Sunt mândru de voi”, a postat tehnicianul, cel care l-a antrenat pe Kuku la FC Zalău, iar pe Vaşvari şi Unguruşan la FC Armătura Zalău, atunci când gruparea de la poalele Meseşului evolua în Divizia B.