Gigi Becali scapă de pușcărie
Spectacolul corupției
Graiul Sălajului va permanentiza această rubrică pentru a expune cazurile de corupție instrumentate de DNA, mai ales că zilnic apar nume noi importante și noi dosare din cele 4.800 pe care DNA spune că le are în sertare. Considerăm că este important pentru cititorii noștri să afle ce s-a furat, cât s-a furat și prin ce metode s-a furat de către cei care au deținut puterea, indi-ferent la ce nivel.
Gigi Becali scapă de pușcărie
Magistrații Tribunalului Constanța au respins vineri contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Gigi Becali, care devine astfel liber. Dosarul de eliberare condiționată a lui Gigi Becali a fost luat în discuție în 6 martie de un complet al Judecătoriei Medgi-dia, după ce a fost prezentat unei comisii pentru eliberare condiționată din penitenciar, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că omul de afaceri întrunește condițiile pentru a fi pus în libertate.
Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de trei ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. stop_coloana
Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, audiat la DNA
Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, urmărit penal pentru complicitate la șantaj, a venit vineri la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care Sergiu Lucinschi este acuzat că a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro ca să își retragă o plângere de la DIICOT.
Pricop a fost și marți la DNA, însă atunci doar i s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru complicitate la șantaj, el spunându-le anchetatorilor că va reveni în zilele următoare pentru a da declarații.
Radu Pricop este acuzat în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, este urmărit penal pentru șantaj și trafic de influență. în același dosar, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, este acuzat de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, de complicitate la șantaj.
Radu Pricop este suspectat că a cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturi de moștenire asupra terenului respectiv de la urmașii familiei Brătianu. După ce a câștigat mai multe procese în instanță cu statul român, Radu Pricop și partenerii săi au obținut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false.
