Gheorghe Tadici nu se gândește la retragere. „Este exact problema mea când mă retrag”

HC Zalău a scăpat în acest an de barajul pentru menținerea în Liga Națională, acolo unde echipa lui Tadici a fost nevoită să evolueze în ultimele două sezoane. Formația de la poalele Meseșului evoluează, fără întrerupere, de 42 de ani pe prima scenă a handbalului feminin românesc, fiind cea mai longevivă echipă.
Și Gheorghe Tadici este cel mai longeviv antrenor din handbalul românesc, iar titratul tehnician a împlinit anul trecut 50 de ani de antrenorat. Tot anul trecut s-a vorbit pentru prima dată de retragerea antrenorului zălăuan din activitate, iar în acest an, odată cu finalul campionatului, discuțiile au reapărut. Managerul zălăuan nu se gândește, însă, la retragere, afirmând, pentru fanatik.ro, că va continua să antreneze atâta timp cât sănătatea îi va permite acest lucru.
„Este exact problema mea când mă retrag. Nu este problema nimănui. Voi continua să antrenez atâta timp cât sunt sănătos și mă simt util. Nu înțeleg de ce trebuie să stau și să iau o hotărâre în favoarea unor postaci, a căror singură preocupare în viață este să stea în spatele tastaturii și să taie frunze la câini. Sistemul ăsta de dezinformare are ținte clare de destabilizare. Lucrez cu jucătoare romance tinere, care au crescut și cresc. Ca dovadă, în ultimii trei ani am avut cea mai tânără echipă din Liga Națională. Mai mult decât atât, avem cea mai longevivă echipă din Liga Națională, care a făcut 42 de ani, dintre care 40 cu subsemnatul la timonă. Doar în perioada Oltchim am lipsit”, a declarat Tadici pentru sursa citată.
Gheorghe Tadici a împlinit 73 de ani în luna martie.