“Ne-am rezolvat planul de pregatire asa cum ne-am dorit. Sunt bucuros ca nu am avut accidentari”, a spus antrenorul de la HC Zalau

rn

HC Zalau a început pregatirile pentru a doua parte de campionat cu un stagiu care a durat 11 zile, din 27 noiembrie si pâna în 8 decembrie.
În stagiul de pregatire, handbalistele au efectuat si câte doua antrenamente pe zi, iar Gheorghe Tadici a pus accentul mai mult pe pregatirea fizica, însa fetele au lucrat si cu mingea, mai ales ca au avut la dispozitie o sala de sport cu toate conditiile.
Desi a fost o perioada încarcata, cantonamentul a decurs perfect, iar antrenorul s-a declarat multumit de modul cum s-au pregatit jucatoarele.
“Ne-am rezolvat planul de pregatire asa cum ne-am dorit. Sunt bucuros ca nu am avut accidentari majore spre deosebire de Gloria Buzau sau SCM Craiova, care au terminat cantonamentele cu câte 6 – 7 jucatoare accidentate. La noi doar Roxana Szollosi a avut o contractura, dar si-a revenit. Sunt foarte multumit si acum începem pregatirea specifica cu mingea. În cantonament am facut o pregatire mixta, pe stadion, în sala de forta, dar si în sala de handbal”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Pe final de cantonament, HC Zalau a sustinut si trei jocuri de verificare, unul cu Dunarea Braila si alte doua cu SCM Craiova, însa fara ca sa se tina evidenta scorului.
“Au fost jocuri utile, în care fiecare a urmarit pregatirea nicidecum scorul. S-au jucat câte trei reprize de 25 de minute”, a spus antrenorul. HC Zalau a revenit sâmbata din cantonament, iar jucatoarele au fost liber pâna marti când au reluat pregatirea pe plan local.