Gheorghe Tadici după victoria cu Brăila
Managerul formației HC Zalău, profesorul Gheorghe Tadici s-a declarat mul-țumit de evoluția handbalistelor zălăuane după victoria cu Dunărea Brăila, scor 34 – 31.
“Așa cum ne-am așteptat a fost un meci foarte greu, cu o echipă experimentată, cu o linie de nouă metri foarte bună și cu o poartă de asemenea foarte bună. Din punctul meu de vedere noi am jucat foarte bine, fetele s-au mobilizat excepțional, chiar dacă am avut câteva eliminări total gratuite. Îmi pare bine că echipa a jucat așa cum mi-am propus. Fetele au fost devotate jocului însă îmi pare rău de faptul că Diana Puiu care ar trebui să fie lidera echipei are niște momente prin care frânează jocul. Am avut jucătoare care s-au mobilizat foarte bine precum Ciuciulete, care a jucat în nota sa obișnuită și Mihaela Cheța care a apă-rat bine dar nu foarte bine, cum aș fi așteptat. Toate jucătoarele care au fost în teren au jucat bine, dar îmi pare rău de Roxana Rob care a evoluat tactic foarte bine, dar care pe final le-a ajutat pe brăilence să strângă scorul. Este bine că am câștigat, sunt trei puncte foarte importante în clasament. Sper să obținem în etapa viitoare atlte trei puncte și să acumulăm 22 de puncte”, a declarat la final Tadici.
HC Zalău a acumulat 19 puncte după succesul cu Brăila și a urcat pe locul 7. Pentru zălăuance urmează partida de miercuri, cu Universitatea Neptun Constanța, din Cupa Românie.
”A fost un meci bun cu încărcătură emoțională”
Și președintele grupării zălăuane, Tiberiu Marc a fost mulțumit de victorie și de jocul prestat de formația pregătită de Gheorghe Tadici. stop_coloana
“A fost un meci bun cu încărcătură emoțională și cu un public minunat care a creeat o atmosferă incendiară. Mă bucur că am obținut această victorie pentru că aveam mare nevoie de ea. Va fi dificil pentru noi în lupta pentru intrarea în play-off pentru că celelalte contracandidate s-au întărit în această pauză competi-țională. Va fi o bătălie mai grea decât ne-am închipuit, însă sper să nu avem accidentări și să fie o creștere de formă în continuare pentru a putea oferi aici la Zalău meciuri bune dar și în deplasare și să-i mulțumim pe spectatori, pentru că până la urmă din acest motiv cheltuim. Sper să învingem și în deplasare la Târgu Mureș”, a declarat președintele Marc.
Unirea Slobozia – CSM București,
24 – 29 (11 – 11)
Cetate Devatrans – Corona Brașov,
27 – 27 (13 – 13)
HC Zalău – HC Dunărea Brăila,
34 – 31 (15 – 13)
Neptun Constanța – MureșTârgu Mureș,
27 – 24 (14 – 12)
SCM Craiova – HCM Roman,
20 – 26 (9 -13)
„U” Alexandrion Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea
29 – 27
CSM Ploiești – HCM Baia Mare
22 – 31 (10 – 15)
