decembrie 5, 2025

Gheorghe Ciule, director regional in cadrul Federaţiei de Minifotbal din Romania

imagine-articol0_50101

Zălăuanul va avea în subordine partea de Nord-Vest a ţăriiComitetului Executiv al FMR, a hotărât înfiinţarea a patru Direcţii Regionale, constituite pentru realizarea obiectivelor propuse de FMR, privind organizarea şi dezvoltarea minifotbalului. Fiecare Directie îşi va desfăşura activitatea prin intermediul Comisiei Regionale, formată din cinci membri şi condusă de un Director Regional, numit de către Comitetul Executiv. În zona de Nord-Vest a ţării a fost numit director regional zălăuanul Gheorghe Ciule, care va fi ajutat la Comisia de Competiţii şi Dezvoltare de Cristian Barna (Arad) şi George Ţălnar (Alba), la Comisia Tehnică de către Dan Grigorean (Braşov) , în timp ce la Comisia de Arbitri, Szekely Zoltan (Baia Mare). Gheorghe Ciule este unul dintre cei mai renumiţi arbitri de minifotbal din Europa, acolo unde îl are ca şi coleg de brigadă pe un alt zălăuan, Nicolae Chiş-Ciure. Cuplul românesc Chiş-Ciule, a devenit cea mai veche brigadă care arbitreaza la Campionatele Europene de Minifotbal. În acest an, în Ungaria, aceştia vor oficia pentru a 6-a oară consecutiv la un Turneu Final European (dintr-un total de 7 ediţii )! Gheorghe Ciule a fost un cunoscut jucător divizionar de fotbal, apoi antrenor, iar în final a îmbrăţişat activitatea de arbitru minifotbal. stop_coloana Legatura cu minifotbalul a început-o la Tenaris Silcotub, acolo unde are locul de munca şi unde a organizat mai multe competiţii sportive. La una dintre acestea, în 2004, pe fostul teren de bitum de la Sala Sporturilor, a fost remarcat de Ioan Onicaş, actualul preşedinte al Federaţiei de Minifotbal din România, la acea vreme, arbitru asistent internaţional de fotbal. Odată cu începerea Campionatului de minifotbal Onix Sălaj (2005), Ghiţă Ciule a fost cooptat ca arbitru, ulterior devenind şi membru coordonator al Comisiei de Organizare.În afară de performanţele de la Campionatele Europene, alături de Nicolae Chiş Ciure, a condus nenumărate finale ale competiţiilor locale, regionale şi nationale. Iată că dupa 11 ani de activitate în domeniul organizatoric şi al arbitrajului, Federaţia de Minifotbal din România îi recunoaşte meritele propulsându-l într-o importantă funcţie din minifotbalul românesc.