decembrie 5, 2025

Gânduri de toamna si sentimente la început de an scolar

debutul anului școlar

Toamna e, probabil, anotimpul ce aduna cel mai mult nostalgiile copiilor: atâtea amintiri din vacanta, atâtea chipuri si imagini tezaurizate în memoria lor afectiva, atâtea sentimente si experiente traite si… câtiva centrimetri în înaltime.
Cu gândurile înca la bunici, la prietenii din tabere sau la calatoriile în care s-au putut bucura de frumusetea acestei lumi, în data de 9 septembrie, anul acesta vor intra din nou pe portile scolilor, asternându-si toate gândurile si sentimentele în covor multicolor, unul în fata celuilalt, asortându-si pasii cu toamna unui nou început. Curtile scolilor se vor umple iar cu zgomotul amintirilor guralive, al nerabdarii reîntâlnirilor si împartasirilor, iar pentru cei din clasele pregatitoare, a V-a si a IX-a cu zâmbetele fugare ale celor care pornesc la drum si scruteaza, emotionati, curiosi si precauti, spatiul fizic al scolii si chipurile ce-i vor da viata, ce-i vor crea spiritul. Pâna aici îi însotesc parintii si bunicii cu dâra luminoasa a asteptarilor si încrederii, cea de unde cadrele didactice îi vor prelua pentru a-i conduce prin alt labirint de lumina, unde cunoasterea îi va metamorfoza. Ca profesor, ma întreb, la fel ca la începutul fiecarui an scolar: îi voi putea înarma pe acesti copii cu entuziasmul prin care sa biruiasca Minotaurul ignorantei si al neîncrederii? Voi putea transforma disciplina mea în acel fir al Ariadnei atât de necesar în labirintul perceptiilor si trairilor acestor copii? Cât de întortocheate si de obscure li se par oare toate acum, la început de an scolar?
De fiecare data, la Festivitatea de deschidere a anului scolar, câteva momente de contemplatie a zarvei, a chipurilor diverse de scolari, ne pot ajuta sa ne imaginam lumea interioara complexa a fiecaruia dintre ei, misterul unicitatii acestora, caleidoscopul diversitatii lumilor interioare. Acestea reprezinta o provocare pentru fiecare cadru didactic, acea provocare de a orchestra, pentru fiecare noua clasa, lumini speciale, cele care provin nu numai din cunoastere, ci si din binecuvântarea misiunii sale de a le valoriza într-un mod aparte, autentic pe fiecare dintre aceste lumi interioare.
Nadajduim ca vom reusi sa adunam cu grija toate amintirile cazute ca frunzele de toamna din cerul albastru al vacantei tuturor copiilor care vor începe un nou an scolar, pentru a toarce cu grija fire luminoase din care acestia sa poata urzi o tesatura a devenirii lor, a cresterii frumoase, demne si armonioase. Pâna la urmatoarea vacanta, cu alt cer albastru, succes tuturor, un an scolar cu binecuvântate reusite! Sa ne bucuram cu totii de reîntâlnire si sa reusim sa fructificam toate sperantele si gândurile noastre bune, promisiunea unui nou început de an scolar!
Profesor Valeria Coste