O masina de politie de la Inspectoratul Judetean de Politie Salaj a fost implicata ieri, 9 noiembrie, la ora 13.45, intr-un accident de circulatie langa benzinaria Petrom din zona garii din Zalau.
Un satmarean de 27 de ani care conducea un BMW alb cu numarul de inmatriculare SJ 10 RIG, masina incredintata de un prieten, a fost lovit in lateral de masina de politiei.
Proprietarul masinii, care a venit de urgenta la locul accidentului, a declarat pentru Graiul Salajului ca vinovati de producerea accidentului sunt politistii, pentru ca au lovit masina din lateral, nu prietenul sau.
Politia are insa o alta versiune decat cea a proprietarului masinii. Inspectoratul de Politie spune ca soferul BMW-ului nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers si a intrat in coliziune cu autospeciala politiei. Conducatorul auto din Satu Mare va fi sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 750 lei, spune Maria Cristea, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.
În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Ambii participanti la trafic au fost testati cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.