Gala Presei Salajene, editia a III-a, a adus laolalta „toata floarea cea vestita” a jurnalismului din judet, dar si oameni politici, sefi de instututii si lideri de sindicat. Desi anul acesta nu a fost deloc bland nici cu breasla din care facem parte se poate spune ca evenimentul a fost o reusita din punct de vedere organizatoric depasind in calitate si diversitate (pe toate palierele) editiile anterioare.
Pentru prima data in istoria presei locale, Asociatia Jurnalistilor a coordonat si lansat, vineri, in cadrul galei, Anuarul Presei Salajene, o publicatie care reuneste articolele cele mai reprezentative a peste 30 de ziaristi, de la ziarele si revistele din judet. In calitate de parteneri in organizarea evenimentului, Biblioteca Judeteana a prezentat o succinta istorie a jurnalismului salajean, iar invitatii au putut admira o expozitie cu publicatiile care au vazut lumina tiparului de-a lungul timpului Salaj.
Un moment traditional al galei, premierea redactiilor si a ziaristilor, a fost respectat si in acest an, Consiliul Judetean si Partidul Democrat Liberal (organizatia Salaj) acordand distinctii, mai mult sau mai putin aluzive, reprezentantilor presei. Redactia Graiul Salajului a fost premiata de pedelistii cu diploma pentru „Cel mai energic ziar”, iar presedintele Consiliului Judetean ne-a acordat o felicitare speciala cu o gravura a pictorului Traian Ilea.