Frica de vid

Dragi cititori, noi, oamenii, avem o mare frică de vid, astăzi, poate mai mult ca niciodată. Filosoful Baruch Spinoza vorbea deaspre horror vacui, spaima noastră de spațiul gol.

De asemenea, și teologul Henry Nouwen ne relatează în scrierile sale despre necesitatea și plăcerea amăgitoare a omului de a-și umple orice timp și orice spațiu gol.

Vrem să fim ocupați și, dacă nu suntem ocupați, ușor devenim preocupați. De multe ori, umplem spațiile interioare chiar înainte de a ajunge la ele. Ne este foarte greu să permitem vidului să existe în viața noastră.

Vidul presupune o dispoziție de a nu controla lucrurile, o dispoziție de a lăsa ceva nou și neașteptat să se întâmple. El presupune încredere, capitulare și deschidere pentru o nouă orientare. De fapt, în acel moment, Dumnezeu vrea să intre în vidul nostru, dar pentru că nouă ne este frică de El și de cum ar putea acțiunile Lui să transforme viața noastră, este puțin probabil că noi îi vom oferi vidul nostru. Din nefericire, în acest fel, mulți dintre noi ne afundăm în resorturi distructive și-n activități himerice, care, de fapt, anesteziază afecțiunea sufletească și aprofundează vidul.

”Fă-te gol ca să fii umplut”, spunea sfântul Augustin. Dar, să avem grijă cu ce umplem momentele noastre de gol și de repaus. Tot Augustin de Hipona spunea că, ”prin greutatea sa, fiecare corp tinde spre locul ce i se cuvine. Focul de exemplu tinde spre înălțime, pe când piatra tinde în jos. Cât timp nu se află la locul care li se cuvine, lucrurile sunt în mișcare; când își găsesc locul, își află repausul.”

Dragilor, Fericitul Vladimir Ghika adresa această întrebare în reflecțiile sale: ”Spune-mi cum arată clipele tale de repaus?” Noi cu ce umplem momentele noastre de inactivitate? Ce facem cu vidul nostru?

Ne înșelăm adesea, crezând că ne înțelegem vidurile: prizonieri ai propriilor prăbușiri, ne cufundăm în ele fără lumină și, întorcându-ne, le numim ”adevărurile noastre”. De ce nu putem accepta că durerea acestor viduri este, de fapt, un simptom ale nevoii de spiritualitate?

”Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele”, ne îndeamnă un proverb biblic. Cred că modalitatea cea mai eficace de a umple vidul se găsește în această formulă, aparent simplă și prozaică, dar atât de încărcată de măreție și sens, motor principal pentru orice acțiune de succes.

Acest transfer de inimă, dacă e făcut cu sinceritate, poate preschimba toată frica noastră în siguranță și tot vidul în plinătate, și asta, indiferent de catastrofele din laterale.

Curaj!