In cadrul actiunilor pregatite de PP-DD Salaj pentru campania electorala, ieri, la Inau, comuna Somes Odorhei, trebuia sa aiba loc un spectacol folcloric si de umor, organizat de catre Gheorghe Stanciu si Dumitru Rus, candidati la Senat, respectiv Camera Deputatilor. Desi organizatia judeteana PP-DD, in baza legii privind Organizarea Alegerilor Parlamentare, a cerut sala caminului cultural din Inau pentru intalnirea cu simpatizantii, cererea le-a fost respinsa de primarie pe motiv ca „spectacolul e mita electorala si ca la Odorhei am lasat mizerie”, sustine Gheorghe Stanciu. Vazand ca sunt „sabotati”, candidatii PP-DD au decis sa organizeze spectacolul in gradina unui cetatean, aflata in apropierea bisericii. Pajistea a fost pregatita din timp de catre staff-ul de campanie cu afise cu chipul lui Gheorghe Stanciu, iar tricolorul era arborat la loc de cinste pe gardul care imprejmuia gradina.
La ora 12.30, dupa ce localnicii din Inau au iesit de la Sfanta Slujba prilejuita de sarbatoarea Sfantul Nicolae, acestia au fost invitati de catre candidatii PP-DD pe pajistea de langa biserica, unde trebuia sa aiba loc spectacolul. Localnicii din Inau primeau respectuos calendarele si pliantele oferite de PP-DD, insa refuzau sa intre in gradina devenita ad-hoc scena de spectacole. Vazand ca nu au auditoriu, organizatorii au decis sa mute spectacolul in mijlocul strazii, langa magazinul satesc. Pe un frig napraznic, intr-o zi geroasa de decembrie, 30 de oameni din satul Inau, majoritatea varstnici, s-au oprit pentru o jumatate de ora si au ascultat glumele lui Ioan Selesi si cantecele a trei interprete de muzica populara. Una dintre interprete a criticat decizia administratiei locale din Somes Odorhei de a nu le permite sa sustina spectacolul in caminul cultural. Cu o voce tremuranda din cauza frigului, tanara i-a indemnat pe oameni sa-l voteze pe Gheorghe Stanciu duminica, „un om care ii sprijina pe cei tineri”. In timp ce organizatorii spectacolului vorbeau despre refuzul primariei de a-i gazdui in caminul cultural, localnicii dadeau dezaprobator din cap si sopteau ca „nu ii a primarului caminul, ca a nost ii”. Momentul artistic din satul de pe Somes s-a incheiat cu o colinda cantata de candidatul la Senat Gheorghe Stanciu, alaturi de cele trei interprete. Mare ne-a fost insa mirarea cand, inainte de a porni spre casa, una dintre femeile care „l-a vorbit de rau” pe primarul pesedist Grigore Berinde ne-a cerut sa nu o dam la televizor, ca altfel „o muta primarul din sat”.
O parere sincera despre o campanie electorala nebuna
In satul Inau campania electorala aproape ca nici nu se simte. Din loc in loc vezi afisele candidatilor USL si PP-DD. Nimeni pana ieri nu a le-a oferit satenilor un spectacol. Roman Floare, o „romanca suta la suta”, dupa cum se prezinta, a trecut pragul celor 80 de ani si spune ca primaria nu a procedat corect refuzandu-i pe cei de la PP-DD. „Toti suntem romani, cum zice cantarea. Nu trebuia sa faca asta”, spune femeia. Ca sa demonstreze ca este un bun roman, „le-a dat curent” celor de la PP-DD pentru sistemul de sonorizare. Nu a auzit nici de Gheorghe Stanciu, si nici de PP-DD, dar are un suflet mare. O intreb daca merge duminica la vot si imi spune ca inca mai sta pe ganduri, desi pana acum nu a ratat niciun scrutin si nu mai are loc in buletin de inca o stampila.