Despăgubirile pot ajunge pană la 25 de miliarde de lei vechi pentru familiile care au suferit pierderi de vieţi omeneşti.
Verdictul de luni in cazul exploziei blocului E24 a dat satisfacţie familiilor din blocul explodat in urmă cu mai bine de trei ani. Mihai ielciu, avocatul victimelor, spune că plata despăgubirilor este garantată de firma asiguratoare, ASIROM, filiala Zalău, pană la limita de 500.000 de euro, iar restul va fi suportat de E-On Gaz Distribuţie, partea responsabilă civilmente. Şase din cele şapte persoane vinovate au fost condamnate la diferite pedepse cu inchisoarea. Ei au fost găsiţi vinovaţi de distrugere de bunuri din culpă, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Instanţa a pus sechestru pe toate bunurile inculpaţilor pană la plata prejudiciului.
Daune morale de cel puţin 10 ori valoarea apartamentelor distruse
Instanţa a hotărat acordarea de despăgubiri pentru apartamente şi bunuri in valori cuprinse intre 140 de mii de lei şi 245 de mii de lei. Totodată, vinovaţii vor fi obligaţi la plata chiriei ANL plătite primăriei Zalău de către fiecare locatar pană la data incheierii contractului. Fiecare membru de familie ar putea primi peste 100 de mii de euro drept daune morale (cate 100 de euro pe zi pentru adulţi şi cate 50 de euro pentru copii) de la data in care au rămas fără locuinţă şi bunuri. De asemenea, pentru familia Satmari Victor şi Aurora care in urma exploziei şi-au pierdut fiica de 16 ani, iar cealaltă fiică a rămas cu invaliditate de gradul I, s-a dispus plata de daune morale in valoare de 370.000 de euro plus o rentă (n.r. – rată cu caracter viager, denumită in termeni juridici) lunară in valoare de 2.500 de euro incepand cu luna septembrie 2007 pentru Laura Satmari care in prezent este asistată de părinţi, la care se adaugă o rentă lunară de 500 de euro pentru tatăl fetei. Pentru familia Sălăjan Dumitru şi Eugenia care in acea cumplită zi s-au despărţit pentru totdeauna de fiul lor de 21 de ani, instanţa a dispus despăgubiri in valoare de 215.000 de euro şi 50.000 de euro pentru fiul lor rămas in viaţă, Cristian Radu. Trei foşti locatari ai blocului E24 ar putea primi daune morale cuprinse intre 15.000 şi 25.000 de euro pentru vătămările corporale grave suferite in timpul deflagraţiei.