Chiar dacă fotbalul este sportul cel mai îndrăgit la Zalău, problemele financiare nu s-au rezolvat. Aceasta, deşi echipele CS Volei Municipal şi HC Zalău au avut probleme mult mai mari, dar care s-au soluţionat deja

FC Zalău s-a confruntat cu mari probleme financiare, încă de la începerea pregătirilor pentru acest sezon, iar acestea persistă şi în acest final de an. În aceste condiţii, jucătorii, antrenorii şi oficialii clubului nu şi-au primit salariile de luni bune, dar activitatea a continuat, iar “alb-albaştrii” au dus la bun sfârşit turul de campionat.
În situaţia dată, rezultatele au fost dezamăgitoare, iar gruparea de sub Meseş a obţinut doar 6 puncte în 13 etape şi se clasează pe penultimul loc în Seria a V-a. Odată cu finalul turului, mai mulţi jucători şi-au manifestat intenţia de a pleca, iar Tonko Robert, Flaviu Dumbrăvean şi Liviu Cheţan au solicitat actele de transfer.
În perioada următoare, lisa plecărilor ar putea deveni şi mai numeroasă, dacă problemele financiare nu se rezolvă. Deocamdată viitorul echipei de fotbal este în continuare în ceaţă, dar preşedintele Ioan Morar mai speră în rezolvarea problemelor. stop_coloana “Fotbalul este în continuare pe linie moartă. Degeaba tot sperăm noi la rezolvarea problemelor, dacă nimeni nu vine să ne ajute. Oricum, până la finalul lunii trebuie să ştim ce facem. Dacă vor fi deblocate conturile şi vom beneficia de bani va trebui să ne întărim vizibil lotul şi să facem un program bun de pregătire în perioada de pauză. Însă, deocamdată nu ştim nimic şi totul este în ceaţă”, a spus Ioan Morar.