Amicalul cu Olimpia Satu Mare s-a anulat
Deşi la finalul săptămanii FC Zalău va avea etapă de pauză, antrenorul Marius Paşca a vrut să menţină ritmul cu un joc amical in compania formaţiei de Liga a IV-a, Olimpia Satu Mare. Ar fi fost un meci interesant, din momet ce sătmărenii vor să promoveze cu orice preţ in Liga a III-a. Dar ploaia care nu a contenit le-a dat planurile peste cap. Astfel, ieri dimineaţă, conducerea grupării zălăuane a luat decizia de a anula acest meci, pentru a se evita eventualele accidentări care ar fi putut apărea pe un teren imbibat cu apă. Oricum, alb-albaştrii se confruntă cu cateva probleme medicale. Şi terenul va fi menajat, mai ales că la finalul săptămanii viitoare FC Zalău va primi vizita principalei contracandidate la poziţia a III-a, CSM Braşov. „Ne vom continua programul normal de pregătire. Nu am vrut să riscăm nimic pe o astfel de vreme, pentru că şi aşa avem caţiva jucători care nu sunt apţi 100 la sută din punct de vedere medical. Sper ca pană săptămana viitoare să avem tot lotul valid”, ne-a mărturisit Paşca. In primă fază, un alt test era plănuit pentru vineri, dar conducerea tehnică a echipei noastre a decis să pregătească in linişte confruntarea cu gruparea braşoveană.
Fotbal. Liga a III-a
Articole
Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...Radu Cristian Beleanu, noul comandant al Batalionului 691 Artilerie Antitanc
La Garnizoana Zalău a fost dislocat recent Batalionul 691 Artilerie Antitanc “General Ion Dragalina”, al cărui comandant a fost până vineri, 20 decembrie, locotonent-colonelul Romeo Dacian Buhai. În cadrul unui ceremonial oficial, comanda Batalionului a fost preluată de locotenent-colonelul Radu Cristian Beleanu. La evenimentul de predare-primire au participat comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general-maiorul Bogdan Cernat, prefectul Județului Sălaj, Dari Toma, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și preoții Bisericii ”Sfântul Ioan Botezătorul”, de la…
Mai mult...