Sebastian Avram a revenit in echipa deputatului Mirel Talos.

Sebastian Avram, primarul comunei Mirsid din perioada 2004-2008, a fost achitat de Curtea de Apel Cluj, dupa ce Judecatoria Zalau l-a condamnat un an de inchisoare cu suspendare pentru comiterea infractiunii de „abuz in serviciu contra intereselor publice”. „La Curtea de Apel s-a schimbat incadrarea juridica din abuz in serviciu si am primit o amenda administrativa de 1000 de lei. Am fost achitat de pedeapsa judecatorilor zalauani”, a declarat pentru Graiul Salajului Sebastian Avram. Initial, Judecatoria l-a condamnat penal pentru ca „in calitate de ordonator principal de credite si primar al comunei, cu ocazia derularii procedurii de atribuire a lucrarii de reabilitare si extindere la «Scoala Popeni», a incheierii contractului de executie si a derularii acestuia a incalcat prevede- rile legale privind achizitiile publice, cauzand un prejudiciu in valoare de 69.024 de lei”. Dupa acest episod, Avram s-a autosuspendat din functia de consilier al deputatului Mirel Talos, pana la clarificarea situatiei. Incepand de miercuri, Sebastian Avram a revenit in echipa lui Talos. „Fiind achitat cu o sentinta definitiva, nu mai are nicio problema de imagine”, a explicat deputatul.
PNL cere viceprimar la Mirsid
Inainte de a fi condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, Sebastian Avram era luat in calcul de PNL pentru o candidatura la Primaria Mirsid. Pentru ca protocolul USL prevede ca primarul in functie are dreptul la o noua candidatura, liberalii cer acum functia de viceprimar ca sa-l sustina pe pesedistul Calin Bereschi. „La Primaria Mirsid inca negociem. Ideal ar fi sa se respecte protocolul USL. Daca PSD are primar, PNL trebuie sa aiba a doua functie politica din comuna, cea de viceprimar”, a adaugat deputatul Mirel Talos. Proaspat achitat de instanta, Sebastian Avram nu respinge din start o candidatura la Primaria Mirsid. „Partidul va hotari daca trebuie sa candidez. Conditia noastra sa sustinem candidatul PSD este cedarea functiei de viceprimar”, a declarat Avram. In actualul mandat, PSD are primar si viceprimar la Mirsid.