Politistii au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi penale impotriva fostei contabile a Primariei Girbou, Liliana Porumb, intrucat in perioada ianuarie 2008 – iulie 2011, a delapidat aproximativ 600.000 lei din bugetul primariei.
Desi se credea ca prejudiciul initial este de 250.000 lei, in urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat ca in perioada mai sus amintita contabilul si-a insusit peste 600.000 lei, prin inregistrarea in contabilitate de cheltuieli fictive privind salariatii si acte de plata false. In baza acestora, ridica bani de la Trezorerie si ii folosea in interes personal. Pe langa delapidare, fostul contabil va raspunde si pentru fals si uz de fals, potrivit IPJ Salaj.