decembrie 5, 2025

Forțele fotbalului romanesc iși dau intalnire la Zalău

imagine-articol0_41228

Până la startul ediției din acest an al Cupei „Viitorul” la fotbal juvenil, care este una aniversară (a zecea), au mai rămas mai puțin de două săptămâni, perioadă în care managerul clubului zălăuan se află pe ultima sută de metri cu organizarea. „Mai avem foarte puține lucruri de pus la punct în acest moment. Sper din toată inima că această ediție specială să fie una reușită și să fie o sărbătoare frumoasă și în primul rând o sărbătoare a Zalăului”, a declarat Daniel Sabău. Ediția a X-a a Cupei „Viitorul” va avea loc în perioada 18 – 21 august și vor participa în jur de 50 de echipe la categoriile de vârstă 1999, 2000, 2002, 2004 și 2005. Dintre forțele fotbalului românesc, și-au anunțat deja participare formațiile CFR Cluj, Pandurii Târgu Jiu și Academia „Gheorghe Hagi”. „Alături de acestei trei formați și-au anunțat prezența și CSM Vâlcea, FC Bihor, dar și grupări din județele Satu-Mare și Baia Mare”, ne-a spus managerul clubului zălăuan. În aceste zile, Viitorul Zalău așteaptă răspunsul la invitația de participare a clubului Dinamo București, precum și a unor școli de fotbal din Debrecen și Nyiregyhaza. Meciurile de la Cupa „Viitorul” ediția 2014 se vor desfășura la Hereclean, la Zalău – pe Stadionul „Municipal” – și la Șimleu. La ediția de anul trecut au participat 50 de echipe, cu peste 1.000 de copii.

Belodedic, Mulțescu, Sabău și Ganea
vor juca în meciul de deschidere

Așa cum se întâmplă an de an în deschiderea competiției, și în acest an va avea loc meciul demonstrativ prin care se dă startul întrecerii. Anul acesta, pe lângă parlamentarii invitați de Lucian Bode, vin fostele glorii ale fotbalului românesc Miodrag Belodedic, Gheorghe Mulțescu, Ion Ovidiu Sabău și Ioanel Ganea, dar vor juca și oficialitați sălăjene. stop_coloana „Anul acesta, în meciul de deschidere vom organiza un <<triunghi> în care vor juca echipe formate din parlamentari, autorități locale, fostele glorii ale fotbalului românesc precum și partenerii clubului. Anul trecut, în meciul de deschidere au evoluat doi jucători ai Stelei din 1986, care câștiga Cupa Campionilor Europeni, Adrian Bumbescu și Mihai Majearu, alături de fostul dinamovist și rapidist Dănut Lupu, Ioan Ovidiu Sabău și Vali Savadoși. Ca în fiecare an, va avea loc și parada tututor echipeor pe traseul Sala Sportu-rilor – Casa de Cultură a Sindicatelor.

Primăria Zalău acordă premiile

Așa cum este normal la o asemena întrecere, nu vor lipsi nici premiile. Po-trivit referatului privind rectificarea bugetului local pe anul 2014 și a bugetului activităților finanțate integral din venituri proprii, premiile Cupei de Vară Viitorul 2014 vor fi oferite de Primăria Zalău. Premierea va consta în cupe, medalii, diplome, trofee și mingi în valoare de aproximativ 7.000 de lei. Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu, vede cu ochi buni această competiție. „Cupa Viitorul a fost întotdeauna o competiție, chiar dacă e o întrecere pentru copii și juniori. După părerea mea, aceste competiții fac foarte bine sportului, copiii și juniorii sunt, sau ar trebuie să fie baza unei echipe. Dacă nu pui bazele, nu poți obține rezultate. De aici se nasc talentele”, ne-a declarat Radu Căpîlnașiu.