Cheltuielile cu personalul ale autoritatilor locale si entitatilor autofinantate, precum universitatile si spitalele, nu au fost tinute sub control si au crescut in primul semestru cu pana la 20%, de peste trei ori mai mult fata de avansul inregistrat in administratia centrala, de 6%, potrivit FMI.
„Scaderea veniturilor a fost temporar compensata prin controale stricte ale cheltuielilor, dar s-au acumulat presiuni considerabile pe partea de cheltuieli. In special, cheltuielile curente in afara administratiei centrale (autoritati locale si entitati auto-finantate, cum sunt universitatile si spitalele) nu au fost tinute sub control prin masurile de reducere a sporurilor si a numarului de angajati, iar impactul majorarilor masive de salarii si pensii din ultimele luni ale anului 2008 a fost mai mare decat se anticipase”, se arata in raportul primei evaluari a Fondului Monetar International (FMI) la acordul cu Romania.
FMI noteaza ca, desi cele mai multe dintre tintele programului initial au fost atinse in prima jumatate a anului, presiunile care se acumuleaza pe partea fiscala vor impune „vigilenta” din partea autoritatilor fiscale. „Aceasta depasire a cheltuielilor curente, mai ales in afara bugetului general consolidat, ar putea periclita indeplinirea obiectivelor fiscale si ar putea conduce la alte reduceri nedorite ale cheltuielilor de capital daca nu se implementeaza cu succes reformele menite sa aduca aceste cheltuieli sub control”, se mai arata in raport.
Reprezentantii institutiei financiare internationale au fost de acord, in august, cu majorarea deficitului bugetar la de la 4,6% la 7,3% din PIB in 2009, dar au impus masuri de ajustare de inca 0,8% din PIB pentru restul anului, in lipsa carora decalajul ar fi urcat la 8,1% din PIB.
Potrivit ministrului Finantelor, Gheorghe Pogea, bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 5% din PIB dupa primele noua luni. Consiliul Executiv al FMI a fost de acord, in luna septembrie, dupa a doua revizuire, sa elibereze cea de-a doua transa, in valoare de 1,9 miliarde de euro.
A doua misiune a FMI va veni in Romania pentru o noua evaluare a acordului stand-by la sfarsitul lunii octombrie sau inceputul lunii noiembrie. Romania are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intra in rezerva BNR, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.
FMI: Costurile cu personalul ale primariilor nu au fost tinute sub control
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...