Miercuri, cu doar câteva ore înainte de alegerile interne din USR PLUS, în urma cărora se decide liderul organizației municipale, fostul președinte PLUS Sălaj, Florin Iordache, a lansat un atac dur la adresa unor membri ai acestei formațiuni politice.
Postarea sa din mediul online e însoțită de o poză în care apar subrefectul Andrea Ciortea Suciu și consilierul local Gabriela Olar, cele două candidate la șefia organizației zălăuane USR PLUS, urmare a fuziunii celor două partide.
Atacul lui Florin Iordache a vizat-o în special pe Andreea Ciortea Suciu.
“Uneori mă întreb dacă oamenii aceștia își mai aduc aminte ceva despre 2017 și miile de oameni care au ieșit pe străzile Zalăului împotriva legilor lui Dragnea și Tăriceanu.Ce ar fi zis oamenii atunci dacă ar fi știut că peste 3 ani USR ar putea fi condus în Zalău de un avocat cu convingeri puternice anti DNA și venit direct din partidul lui Tăriceanu? La doar un an după proteste, mintindu-și colegii că poza cu Tăriceanu a fost în singura săptămână în care a stat acolo, se înscrie într-un partid în care membrii din ultimii 5 ani ai PSD și ALDE aveau interdicție de intrare, unde în bifa de pe adeziune declara pe propria raspundere ca nu a mai făcut parte din niciun partid, asta până toamna trecută cand din declarațiile depuse pentru alegerile locale rezultă evident că a candidat pe lista județeană a ALDE, fiind obligatoriu membru ALDE conform legii. Falsul în declarații oricum l-ai învârti tot Fraudă se numește, dar cine să mai bage de vină când colegul deputat a stat 16 ani în 4 partide și are nevoie de aliați ?Desigur, rămane și posibilitatea în care un avocat de barou nu știe timp de 3 ani ce acte a semnat, tot așa cum nu a știut nici ce hram poartă Tăriceanu. Ca și în celelalte partide, odată aflați înăuntru încep să facă pui, un alt domn venit dintr-un partid ultra-naționalist și fost șef al ALDE Zalău, intră în conducerea județeană la doar 10 zile de la înscrierea în partid. Bineînțeles, transparența, corectitudinea și bunele practici sunt principalele lucruri pe care le sforăie apoi în mod ipocrit, invers proporțional cu munca depusă și în deraderea colegilor inimoși care altădată umblau pe străzi pentru a ridica oamenii împotriva PSD. Dacă totuși am ajuns să îi înțeleg pe astfel de oameni cum ajung să se cațere furioși pe putere, atunci când linia profesională le poate oferi mult mai puțin decât un partid, nu reușesc să înțeleg pasivitatea celor care vor avea doar de suferit din această asociere. Nu mai vorbesc despre incapacitatea acestor fripturiști de a înțelege că vor pune pata asupra tuturor, din județ și din țară. I-am văzut acum 30 de ani pe țărăniști cum s-au ridicat curat și apoi au căzut doborâți de cei care au fugit cu cheile de la partid, probabil nici ei nu trebuiau să voteze președinte un membru care moral și legal nu exista”, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, Florin Iordache.
Subprefectul Andrea Ciortea Suciu spune că, cel mai probabil, îl va da în judecată pe Florin Iordache
Contactată de Graiul Sălajului pentru un punct de vedere referitor la acuzațiile care-i sunt aduse, subprefectul Andrea Ciortea Suciu a avut o declarație scurtă, cu un mesaj clar pentru Florin Iordache.
“Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Aceasta este răsplata primită pentru susținerea oferită de mine și de colegii mei. Domnul Florin Iordache va avea posibilitatea să dezvolte afirmațiile făcute în instanță, acolo unde, cel mai probabil, ne vom întâlni”, a afirmat subprefectul.
Florin Iordache a fost președintele formațiunii PLUS Sălaj, apoi candidat al Alianței USR-PLUS, sprijinit de PNL, la Primăria Zalău, la alegerile locale de anul trecut. La scurt timp după ce a pierdut alegerile în favoarea lui Ionel Ciunt, Florin Iordache s-a retras din politică. El și-a argumentat decizia de la pleca de tot din PLUS, nu doar de la șefia partidului, prin faptul că în rândul formațiunii au ajuns o serie de persoane care nu ar avea ce căuta acolo, în opinia sa.
Ce se plânge? Acum își dă seama de ce oameni a fost înconjurat! In frunte cu Cioloș și barna acești impostori o sa îngroape aceasta tara!!!
Eu cred ca noname- uri nu trebuie luati in sema…
Florin Iordache, un profesionist in meseria sa, un caracter deosebuit de care mi-am dat seama la alegerile locale. Mare pacat ca ati pierdut un asemenea om! Am iesit in 2017/2018 degeaba se pare ca sa inlocuim hotii lui Dragnea & gasca!
Foarte bine ,dl Iordache,acela nu i partid care promoveaza lucruri necurate,care ne vrea a fii adeptii lui Satana.
Ii penibil! Ce se plânge? Toți sunt la fel in frunte cu Cioloș și Barna!!!Acum realizează!