Florin Florian, candidatul PSD pentru Primăria Zalău

Subprefectul Florin Florian este candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Zalău, la alegerile locale din luna mai.
Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt, în cadrul unei conferințe de presă.
Alte nume vehiculate ca posibili candidați au fost consilierul local cu atribuții de viceprimar Teodor Bălăjel și viceprimarul cu atribuții de primar Călin Forț.
Formațiunea politică a decis, în urma discuțiilor interne în cadrul Biroului politic al PSD Zalău, ca Florin Florian să fie candidatul care va intra în cursa electorală.
La nivel central, s-a decis ca UDMR și PNL să nu desemneze competitori proprii și să susțină candidatul social-democrat.