În perioada 15 iunie – 26 iulie, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanțare, în baza HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie.
Pentru această sesiune sunt alocați 700 milioane lei pentru finanțarea unor investiții mai mari de 1 milion euro. Vor beneficia 92 domenii de activitate, precum industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială.
Nivelul de finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat se stabilește în funcție de mărimea proiectului de investiții și regiunea geografică.
Prin grila de punctaj propusă, sunt încurajate investițiile în zonele cele mai slab dezvoltate ale României.
În funcție de proiectele depuse și rezultatele analizei acestora, bugetul sesiunii va fi majorat până la atingerea bugetului total al schemei de ajutor de stat în valoare de 6.380 milioane lei, odată cu aprobarea rectificării bugetului de stat aferent anului 2022, din care vor fi deduse sumele angajate deja prin acordurile pentru finanțare emise până la acea dată.
Sesiunea are o durată de 30 zile lucrătoare.
Cererile de acord pentru finanțare se depun personal la Registratura Generală a Ministerului Finanţelor, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.807/2014” , până la data de 26 iulie 2022, inclusiv.
Pentru operatorii economici care intenționează să depună cereri de acord pentru finanțare, Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Ajutor de Stat, organizează întâlniri tehnice în vederea clarificării prevederilor schemei de ajutor de stat, instituite prin H.G. nr.807/2014, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea întâlnirii tehnice se face on-line.
Operatorii economici interesați au și posibilitatea de a formula întrebări la adresa – Întrebări frecvente.
Informațiile cu privire la schemele de ajutor de stat se regăsesc la rubrica “Investitorul informat-Ajutor de stat” de pe site-ul ministerului.
Obiectivul acestei schemei de ajutor de stat îl reprezintă dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea de locuri de muncă. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale.