Fetele lui Tadici au dat de pămant cu ”U” Alexandrion Cluj in derby-ul Ardealului
32 – 26 HC Zalău – „U” Alexandrion Cluj
Handbal Club Zalău a obţinut o nouă victorie în faţa Clujului în acest sezon din Liga Naţională. După ce în tur zălăuancele s-au impus la Cluj-Napoca la o dife-renţă de 11 puncte, scor 40-29, sâmbătă în Sala Sporturilor din Zalău, elevele lui Tadici au câştigat cu scorul de 32-26, la pauză 14-11, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a. Zălăuancele au dominat partida de la început până la final, ba mai mult, au reuşit să marcheze chiar şi cu portarul, Mihaela Cheţa marcând din poartă în poartă pentru 17-12.
Având alături o sală plină, HC Zalău a condus în startul jocului cu 3-1, însă clujenecele lui Carmen Amariei au revenit şi au egalat la 4 în minutul 8. Handbalistele zălăuane s-au distanţat la 4 goluri la jumătatea reprizei, moment în care Amariei a recunoscut superioritatea Zalăului şi a cerut întreruperea. La reluare formaţia de pe Someş recuperează doar un gol, astfel că Zalăul intră la cabine cu un avans de trei reuşite, 14-11. Actul secund a fost dominat şi mai clar de fetele lui Tadici şi au reuşit să înscrie chiar şi cu portarul, prin Mihaela Cheţa în minutul 37. Zalăul lui Tadici s-a distanţat la şapte goluri după 10 minute scurse din actul secund, în în minutul 46 „U” Alexandrion s-a apropiat la patru goluri, 21-17. Meciul s-a încheiat 32-26, după ce HC Zalău a reuşit să marcheze două goluri având dublă eliminare. „Este o victorie frumoasă, o victorie indiscutabilă rezultată în urma unei dăruiri totale a jucătoarelor care au evoluat cu execpţia lui Puiu şi Lazăr care din păcate nu ajută şi nici nu cred că vor ajuta la modul cum privesc handbalul. Vin dintr-un mediu unde au făcut ce au vrut ele şi nu au niciun fel de diciplină în joc. În rest toate handbaliste au jucat bine, Rob din nou a făcut un joc foarte bun, iar la Slobozia dacă extrema dreapta nu ne-a ajuta de data aceasta Trif a rezolvat foarte bine jocul în repriza secundă şi a dat goluri frumoase. Ne pare bine că am obţinut această victorie într-o manieră categorică, chiar mai clară decât arată scorul, pentru că au fost multe probleme în ceea ce priveşte arbitrajul. stop_coloana Am luat patru goluri din paşi în prima repriză, iar eliminările s-au cântă-rit diferit. Faptul că am dat două goluri pe final când eram patru contra şase în teren spune mult despre dăruirea jucătoarelor. Pentru noi urmează câteva meciuri grele însă primul lucru la care mă gândesc este să recuperez jucătoarele”, a spus profesorul Gheorghe Tadici la finalul jocului.
De cealaltă parte, antrenoarea Clujului, Carmen Amariei a recunoscut superioritatea Zalăului felicitând echipa lui Tadici. „Jocul de azi a fost aşa cum ne-am aşteptat, un joc dur în care fetele noastre probabil fiind prea tinere nu au gestionat în mai multe situ-aţii jocul aşa cum ar fi trebuit. S-au luptat, şi-au dorit mult victoria şi le felicit pentru modul cum au abordat a doua repriză. Victoria Zalăului este una muncită şi meritată atâta timp cât au câştigat la diferenţă aşa de mare şi le felicit pe fetele domnului Tadici. Cred că experienţa echipei din Zalău a făcut azi diferenţa”, a spus Carmen Amariei la finalul jocului.
În etapa următoare gruparea de la poalele Meseşului se va deplasa pe terenul Craiovei.
HC Zalău: Mihaela Cheţa (1 gol) Ana Maria Inculeţ – Roxana Rob (8), Andrada Trif (6), Claudia Constantinescu (5), Valentina Bardac (5), Georgiana Ciuciulete (3), Crina Pintea (2), Andrada Maior Paşca (1), Diana Puiu (1) şi Ştefania Lazăr. Manager general: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
„U” Alexandrion Cluj: Ana Maria Măzăreanu, Cristina Enache – Cristina Laszlo (7), Florina Chintoan (5), Laura Popa (4), Corina Biriş (4), Andreea Tetean (3), Magdalena Paraschiv (3), Abegail Valean, Irina Ivan şi Roxana Cîrjan, Antrenor: Carmen Amariei.
