„Partidul stat a murit (sau ma rog, nu se simte prea bine) traiasca partidul stat” – asa poate fi caracterizata schimbarea de roluri politice dintre cele doua partide desprinse din FSN. Pana in 2004 PSD era bau bau democratiei, partidul care controla tot (si pe toti) ce misca-n tara asta. Victoria lui Basescu in 2004, dar mai ales reeditarea acesteia in anul de gratie 2009 a adus PDL pe primul loc in ierarhia politica a tarii. Cele mai importante ministere, institutiile deconcentrate, regiile de stat – toate „traiesc bine” sub inteleptele indicatii ale vreunui pedelist. In batjocura regulilor institutionale si a bunului simt politic, „portocaliii” nu s-au sfiit sa numeasca directori total pe langa domeniile pe care le coordoneaza. Iar pentru a-i numi au inventat niste ordonante total pe langa cadrul legal. Ca de aia avem prim ministru prof de drept constitutional! De o ipocrizie rara au fost si enuntatele masuri de reducere a cheltuielilor in timp ce ministrese blonde sau mai putin blonde cheltuiau bani cu nemiluita pentru scene, chefuri pentru tineretul bovin sau programe de promovare turistica cu efecte similare frectiei la un picior de lemn. Licitatii dubioase pentru firme tovarase si prietene partidului, atitudini de seniori medievali si numirea unor persoane incompetente in functii cheie – sunt alte constante valabile in activitatea actualului guvern. Aceleasi defecte pe care le denuntau pedelistii in urma cu sase ani, criticand guvernul PSD, au devenit caracteristice si actua-lului cabinet. Abuzurile baronilor social democrati sunt repetate si de primari pedelisti care, mai nou, stau la rand pe holurile DNA. Istoria guvernarilor bizantine pare sa se repete fatalist pe malul Dambovitei. Cu acelasi scenariu si aceeasi regie, dar cu alti actori in rolurile principale vreme de cel putin patru ani. Restul populatiei (ca de popor nu prea mai putem vorbi) se multumeste cu figuratia, sau cu roluri marunte in timpul campaniilor electorale. Si cu acea resemnare mioritica, tampa si obedienta care ii indeamna pe romanasi sa injure, incet, printre dinti, constienti ca ei nu prea conteaza si ca la nivel central lucrurile nu se vor schimba prea curand fiindca mai marii tarii, indiferent de doctrine sau partid, „sunt toti o apa si-un pamant”.

Post Views: 65