Fermierii sălăjeni sunt tentaţi de agricultura ecologică
Mâine este ultima zi în care agricultorii – persoane fizice şi juridice – mai pot depune dosarele prin care să solicite ajutorul specific în agricultura ecologică pentru 2014.
Potrivit lui Valentin Duca, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Sălaj, până ieri au fost depuse 622 de dosare, aproape dublu faţă de anul trecut. Sumele alocate, conform reglementărilor în vigoare sunt următoarele: 1.180 de lei pe exploataţie pentru fermele care au între 0,30 şi 5 hectare şi 845 de lei pe exploataţiile cuprinse între 5,1 şi 20 de hectare.
Cei care mai doresc să depună cererile astăzi şi mâine vor prezenta următoarele documente: copie după actul de identitate al titularului exploataţiei, stop_coloana copie după certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, copii al documentelor care fac dovada folosinţei terenului, copii ale fişelor de înregistrare în agricultura ecologică a beneficiarului din 2013, respectiv din anul 2014, aprobate de Ministerul Agriculturii, dar şi o copie a contractului încheiat între beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene.
