Fericirea: mit sau realitate?

Ziua bună, dragi cititori!

Din toate timpurile, grija fundamentală a omului a fost să fie fericit. Filosofii nu au încetat să diserteze pe acest subiect, iar Sfinții Părinți ai Bisericii, rezemându-se pe Documentul sacru, au pus accentul pe acest motiv profund al omului.

Astăzi mulți oameni înțeleg fericirea în moduri diferite și controversate. Mulți consideră fericirea ca fiind un pachet de bunăstare socială; alții își găsesc fericirea în familie, la locul de muncă, sau bucurându-ne de sănătate.; alții nu au nimic, dar cu toate acestea sunt fericiți. La polul opus, multe persoane au familie, sănătate, bunăstare și totusi, sunt nefericiți; alții spun că fericirea este un mit și că nu există.

Dar pentru voi, ce este fericirea? Este fericirea accesibilă sau este o utopie?

Omul are întipărit în toată ființa sa această sete după fericire, încât este gata să dărâme munții pentru a câștiga această stare sufletească. Din acest avânt al său se naște creativitaea, inventivitatea și depășirea sinelui. A trăi fericit este o artă, dar, pentru un asemenea scop, trebuie săpat mult în adâncimi.

Căutând fericirea, de multe ori suntem redirectionați către experiența nefericirii, pentru că acest parcurs al căutarii este presărat cu multe capcane și suferințe. Dacă fericirea noastră este una circumstanțială, care depinde de condiționări și de stările noastre, atunci aceasta nu este fericirea profundă și autentică. Vremea bună de afară, zâmbetul unui prieten, o vacanță exotică, favorizează o stare sufletească de bine, dar care poate fi adumbrită cu ușurință de o veste rea, de un cuvânt care rănește, sau de un cer plin de nori. Privind aceste raporturi, nu există fericire adevărată, ci numai stări sufletești trecătoare…și totusi, poate ajunge omul la o fericire lipsită de motiv, la o bucurie dincolo de dependență, la o plinătate nealterată, la fericire?

”Dacă vrei să ai o viață fericită, leag-o de un scop, nu de oameni sau lucruri”, ne sfătuiește Albert Einstein. ”Iți trebuie puține lucruri ca să fii fericit”, scria Marcus Aurelius. ”Motivul pentru care oamenilor le este așa de greu să fie fericiti este că întotdeauna văd trecutul mai bine decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai lipsit de succes decât va fi”, conclude Confucius. ”Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte înspre vârf”, ne lămurește Gabriel Garcia Marquez. Toate acestea sunt citate minunate, bune pentru un punct de pornire…dar nu sunt suficiente.

Sfântul Grigore de Nyssa spunea că „dobândirea însuşirilor dumnezeieşti tinde către fericire” și că „definiţia fericirii umane este, aşadar, asemănătoare cu cea a dumnezeiescului”.

Toata Biblia și îndeosebi Psalmii ne spun că Dumnezeu a creat omul pentru fericire, și nu numai pentru o fericire viitoare, ci pentru una de acum. În Vechiul Testament, Dumnezeu îi încredințează lui Moise această recomandare care precedă enunțul legii fericirii: ”Să umblați pe calea aceea pe care v-a poruncit Dumnezeul vostru, ca sa fiți vii și să vă fie bine”, și iarăși, ”Ascultă Israele, și silește-te să împlinești aceasta, ca să-ți fie bine”, referindu-se la cele 10 Porunci pe care urma să le încredințeze umanității.

În Evanghelii, Mântuitorul Iisus Christos ne învață că putem trăi fericirea deplină(indiferent de circumstanțe) dacă rămânem în cuvântul Său și că, ”cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”. În faimoasa Predică de pe Munte, Iisus ne propune un cadru etic, oferindu-ne o sumă de sfaturi care duc la fericirea autentică, si anume, Fericirile. Această serie de principii este un Manifest al Pedagogului deplin cu privire la plinătate și se găsesc în prima parte a capitolului 5 din Evanghelia după Matei:  

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor; Fericiţi cei ce plâng, că aceia vor fi mângâiaţi; Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul; Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura; Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi; Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu; Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema; Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este Împărăţia cerurilor; Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi, şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine, bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri.

În Fericiri ni se arată drumul spre adevărata fericire, un drum opus celui firesc, în care sunt ”răsturnate” toate categoriile de gândire obișnuite. În timp ce filosofia se oprește la nivel de interogație, aceste Fericiri răspund la întrebările fundamentale ale ființei umane. Fiecărui grup social, Mântuitorul oferă răspuns, consolare, speranță, promisiune. Christos arată ca El este soluția pentru toate problemele omenirii si așază totul într-un nou rost, desființând, pentru a înființa. Valorile proclamate ne ajută să observăm altfel realitatea, să trăim totul ca pe un dar, să vedem frumusețea săracilor, a celor ce plâng, a celor blânzi, a celor nedreptățiți…

Omenește vorbind, aceste sfaturi sunt inpracticabile, dar exact în acest aspect constă valoarea lor, pentru că, tocmai prin limitele și infirmitățile noastre, suntem conduși, prin har, la fericirea autentică.

Dragilor, prezentul are un avantaj față de toate celelalte momente-ne aparține. Ne putem scălda într-o mare de plăceri ca într-o mare de vin și putem amâna degustarea fericirii autentice, însă, cu riscul de a pierde totul. Să nu trăim viața în anticipație, hotarând că la un moment dat vom face pașii necesari pentru a descoperi adevărata fericire, s-ar putea ca acel moment să nu mai vină.

Vă invit la căutare și reflecție!