Marți, în jurul orei 14.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au fost sesizați prin apelul de urgentă 112 despre faptul ca pe un câmp, din localitatea Aghireș, este o femeie decedată.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, din municipiul Zalău.
Din primele verificări a reieșit că femeia se afla în locul respectiv pentru a-și curăța terenul.
Trupul acesteia a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Foto cu caracter informativ