Un tânăr de 19 ani, din Călacea, își va petrece noaptea după gratii, după ce a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, la data de 31 mai, tânărul ar fi pătruns fără drept, având fața și mâinile acoperite, în curtea locuinței unei femei de 81 de ani, din localitatea Călacea, și ar fi agresat-o fizic pe aceasta, ulterior plecând de la fața locului.
În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbou au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând ca mâine, 4 iunie, să fie prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Polițiștii din Gârbou continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.