Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din Nușfalău
Luni, 27 martie, la ora 21.44, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 că, o femeie de 50 de ani, din comuna Nușfalău, județul Sălaj, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată de soțul ei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat de 62 de ani, din comuna Nușfalău, județul Sălaj, față de care au emis un ordin de protecție provizoriu.
În cauză, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente.